UNIVERSITATEA ECOLOGICĂ DIN BUCUREŞTI
FACULTATEA DE ŞTIIN E ECONOMICE

MANAGEMENTUL FINANCIAR AL MEDIULUI - SUPORT DE CURS –

prof. univ. dr. Camelia Cămăşoiu

Bucureşti

2010

1

CUPRINS

CAP. 1 - NEVOIA DE GANDIRE SI PRACTICA ECOLOGICA……………….....1 CAP. 2 – FUNDAMENTE CONCEPTUALE ALE MANAGEMENTULUI MEDIULUI………………………………………………………………………..….6 CAP. 3 – MEDIUL SI DEZVOLTAREA…………………………………..…..…...9

CAP. 4 – EVOLUTIA TEORIEI INTERDEPENDENTEI DINTRE ACTIVITATEA UMANA SI ECOLOGIE.....…………………………14
CAP. 5 – DEZVOLTAREA DURABILA: CONCEPT SI DIMENSIUNI………... .23 CAP. 6 – INDICATORII DEZVOLTARII DURABILE………………………..…..31 CAP. 7 – STRATEGII SI POLITICI DE MEDIU…………………………….…….39 CAP. 8 – MODALITATI DE REALIZARE A OBIECTIVELOR STRATEGICE....42 CAP. 9 – STUDIUL DE IMPACT ASUPRA MEDIULUI………………………….47 CAP. 10 – ORGANIZAREA SI DEZVOLTAREA UNEI PRACTICI PRIVATE IN DOMENIUL MEDIULUI………...………………………………………………….53 CAP. 11 – COSTURI SI ECONOMII ALE MEDIULUI……………………………58 CAP. 12 – CHELTUIELILE PENTRU PROTECTIA MEDIULUI……………..…..62

2

Cap. 1 - NEVOIA DE GANDIRE SI PRACTICA ECOLOGICA In traditiile civilizatiilor europene exista chiar si in prezent o credinta sau o superstitie apocaliptica legata de trecerea de la un mileniu la altul. Este o credinta care postuleaza ca dezastrele naturale si sociale nu se produc in fiecare an, ci la anumite momente ale timpului care marcheaza aniversari insemnate. Asa a fost considerata trecerea de la anul 999 la anul 1000, cand crestinismul primitiv al Europei are cuprins de spaime: se arata ca domnia lui Christos era doar de un mileniu, dupa care va veni Anticristul, care insemna de fapt sfarsitul lumii. Anul 1000 a trecut si sfarsitul lumii nu a avut loc. Astazi, la un mileniu dupa epoca groazei si a angoasei despre care au vorbit multi specialisti, in mentalitatea oamenilor din Europa si America reapar elementele vechilor spaime, evident nu in forma lor milenara. Notiunea de Anticrist nu mai are insemnatatea de groaza pe care o avea in jurul anului 1000. Lumea este mult evoluata: cunoaste cibernetica si genetica moleculara, zboara in cosmos si exploreaza abisul oceanului universal. Prea putini sunt cei care mai cred in diavol ca realitate fizica. Pentru biserica crestina diavolul este un simbol al raului. Cu toate acestea, spaimele se raspandesc in mintea omeneasca mai repede decat orice informatie transmisa electronic. Aceasta raspandire se petrece aidoma ca in trecut, pentru ca din punct de vedere psihologic omul si-a pastrat aceeasi structura pe care o avea in jurul anului 1000, iar motivele de spaima exista din belsus si in prezent, in lume. Sa ne gandim la isteriile nationalist sovine sau la razboaiele locale purtate pentru cauze morale indoielnice, la usurinta cu care sunt ucisi nu numai militarii, ci si populatia civila, cum a fost razboiul din Bosnia-Hertegovina, Transnistria, Gruzia, Cecenia, Afganistan, Angola si multe altele. Aceste exemple pot argumenta faptul ca spaima ca fenomen de psihologie nu a trecut, ba dimpotriva s-a dilatat odata cu proliferarea terorismului international. In acelasi timp, in diverse colturi ale globului au loc numeroase catastrofe naturale: uragane, cutremure, explozii vulcanice, inundatii repetate. Toate acestea fiind imprevizibile, sporesc sentimentul de nesiguranta individuala. In aceasta suma de situatii apocaliptice, un loc aparte il ocupa degradarea mediului inconjurator, provocata de catre om. Ecologii se plang de multa vreme ca

3

omenirea abordeaza, in mod iresponsabil, problemele legate de modificarea ecosistemelor, fara o intelegere mai profunda a consecintelor. O serie de studii efectuate de cercetatori si specialisti internationali au demonstrat pierderile imense provocate de presiunile crescande fizice si chimice asupra ecosistemelor. Toate analizele si evaluarile conduc la aceeasi concluzie: dac presiunile continua sa se intensifice, atunci ecosistemul se va deteriora si pana la urma se va prabusi. Daca in ceea ce priveste cauzele deteriorarii mediului inconjurator si ale iminentei prabusiri, comunitatea internationala a ajuns la un consens al intelegerii acestora, in privinta solutiilor practice, insa, raspunsurile clare intarzie. Tot mai multe probe din domeniul ecologiei, agronomiei, silviculturii si hidrologiei demonstreaza ca suprasolicitarea persistenta a sistemelor biologice poate declansa mutatii, ce se consolideaza in procesul evolutiei proprii. Fiecare etapa a degadarii mediului urgenteaza trecerea la o etapa urmatoare a degradarii, cu consecinte mult mai grave. Atunci cand schimbarile ecologice ditructive se combina cu un alt factor perturbator si anume cresterea rapida a populatiei in conditii economice de subzistenta, terenul este pregatit pentru declansarea unor mari tragedii umane si ecologice. Asa se cunoaste cazul disparitiilor unor civilizatii, precum cea din Mesopotamia, Antarctida, civilizatia incasa s.a. Depasirea pragurilor naturale sau, cu alte cuvunte, depasirea pragului de suportabilitate a ecosistemelor reprezinta cauza principala a prabusirilor catastrofice. Dar ce este capacitatea de sustinere a ecosistemelor? Conceptul de capacitate de sustinere sau de compatibilitate este folosit de multa vreme de catre biologi, insa pana acum nu a fost luat in serios de catre economisti. Acest concept exprima interactiunile dintre o anumita populatie, activitatile sale economice si mediul natural in cadrul functioarii normale a sistemelor naturale. Astfel, intr-o padure se gaseste o anumita cantitate de arbori, flori si fructe, intr-o anumita structura, cu animale adecvate si cu posibilitati limitate de exploatare a acestora in interesul omului. Un biolog calificat poate calcula, cu oarecare precizie, capacitatea de sustinere a padurii, ca de altfel a oricarui sistem natural. Opadure poate sustine pe termen nelimitat nevoia de lemne a unei comunitati. Tot asa o pasune naturala poate hrani pe

4

timp nelimitat un numar fix de vite, capre sau oi sau un bazin piscicol poate acoperi nevoia de proteine umane. Daca numarul de solicitari, respectiv de fiinte solicitante, creste excesiv, peste anumite limite denumite praguri naturale, atunci sistemele naturale vor suferi o distrugere lenta ce va conduce la prabusirea acestora. Taierea padurilor intr-o proportie mai mare decat capacitatea lor de regenerare va conduce la disparitia arborilor, asa dupa cum pescuitul excesiv va goli bazinele de peste, iar pasunatul cu turme prea numeroase va decima pasunile. Deci prin prag natural se intelege limita minima de mentinere a echilibrului ecosistemelor, respectiv limita in care se pot desfasura normal interactiunile dintre o anumita populatie, activitatile sale economice si mediul natural. Depasirea acestui prag atrage dupa sine disfunctionalitati in toate componentele sistemului mediului inconjurator. Interesul economistilor pentru intelegerea interdependentelor dintre viata economica si mediul natural a crescut odata cu declansarea crizei energetice si de materii prime din anii `70 ai secolului trecut. Pentru economisti a fost evident ca o societate nu poate consuma mai mult decat produce si nu poate produce mai mult dacat suportabilitatea naturala. Este meritul economistului roman de faima mondiala, N. Georgescu-Roegen, care in lucrarea “The Entropy Law and the Economic Process” din 1971 a demonstrat ca bilanturile nu se fac numai in cadrul societatii, ci si intre societate si natura. Studiind prejudiciile aduse mediului de catre activitatile economice, specialisti din diverse domenii stiintifice au caracterizat realitatea cu ajutorul unor concepte, notiuni si metode comune. Notiuni precum fluxuri, cicluri,entropie, sistem autoreglat etc au fost transferate in viata economica si sociala pentru a intelege mai bine consecintele cresterii si dezvoltarii asupra viitorului in armonie cu mediul natural. Asa cum a remarcat un scriitor francez – Joel de Rosnay in lucrarea “La macroscope – vers une vision global” in 1971, “Criza energetica a pus in evidenta aspectul fizic al societatii umane care nu se poate sustrage legilor implacabile ale naturii. Or societatea umana, ca orice masina sau ca orice organism, este si ea supusa acestor legi”. Studierea interdisciplinara a perturbarilor economice si ecologice a facut posibila evidentierea ansamblului de conexiuni dintre fenomenele multiple care se produc astazi si

5

mai ales gasirea cailor de solutionare. Astfel a aparut economia si protectia mediului ca disciplina de granita intre ecologie si stiintele economice, care studiaza actele, faptele si comportamentele economice ale oamenilor la confluenta cu mediul natural. Dintre abordarile cele mai importante ale problematicii economiei mediului pot fi mentionate: repartitia si utilizarea resurselor naturale, relatia entropie-proces economic, problema externalitatilor, eficienta economica si ecologica, dimensionarea obiectivelor de dezvoltare economica si sociala in convergenta cu protectia mediului etc. In ciuda faptului ca se ocupa de sectoare diferite ale realitatii, ecologia si economia au mai multe elemente comune. Din punct de vedere etimologic, ambele notiuni provin din cuvantul grecesc “vikos” (sau “oikia) in greaca veche) care inseamna casa, gospodarie, loc de viata, habitat. Etimologic, ecologia ar insemna stiinta fiintelor vii “acasa la ele” (“logos” inseamna stiinta). Economia ar fi stiinta ordinii sau a randuielii casei, stiut fiind ca “nomos” inseamna “a pune randuiala, ordine”. Ecologia si economia sunt inrudite nu numai sub raport lingvistic, ci si prin esenta lor. Ambele domenii se ocupa cu relatiile multiple dintre fiintele cu diverse specializari, care insa constituie elemente ale unor sisteme vii diferite: societatea formata din oameni si biosfera formata din ecosisteme naturale. In ambele categorii de sisteme se desfasoara patru procese fundamentale, izomorfe in esenta lor: 1. productia; 2. acumularea; 3. circulatia sau distributia; 4. consumul. Pentru ca aceste procese sa aiba loc este necesara cheltuirea unei anumite cantitati de energie si eliminarea reziduurilor. Din mecanismul de realizare a “metabolismului bioeconomic” in cauza (productie, acumulare, circulatie si consum) al ecosistemelor naturale, economistii invata cum sa echilibreze cresterea cu descresterea resurselor naturale sau cum un sistem economic si tehnologic poate traversa o perioada de criza prin mutatii succesive ale resuselor energetice neepuizabile si eficiente. Deosebirile dintre ecologie si economie sunt numeroase, insa cea esentiala consta in faptul ca sistemele naturale desi se dezvolta conform unui plan si unui anumit scop – supravietuirea, nu constientizeaza nici scopul, nici dezvoltarea, nici relatiile cauzale.

6

Constientizarea faptului ca planeta pe care vietuim nu este o mostenire de la parinti, ci un imprumut de la copiii nostri – asa cum spune un proverb amerindian – a dus la cristalizarea conceptului de dezvoltare durabila, in care se asigura armonia dintre economie si ecologie, dintre prezent si viitor. O economie pe termen lung va purta din ce in ce mai mult trasaturi ecologice, iar gandirea ecologica va include si economic, dupa cum sustin unii ecologi, precum profesorul G. Schaefer in lucrarea “Umschau in Wissenschatt unt Technik” Mediul natural se caracterizeaza prin trei tipuri fundamentale de functii: 1. Suport general al vietii. Mediul natural contine elementele esentiale ale vietii, sanatatii si bunastarii societatii umane. O parte din acestea s-au pierdut, altele au disparut sau au fost modificate prin cursul actual al dezvoltarii (de exemplu, stratul de ozon, compozitia atmosferei, frumusetea peisajelor naturale s.a.), in timp ce o alta parte a ingredientelor suport al vietii sunt pe sfarsite sau constituie subiectul unui proces ireversibil de pierdere (de exemplu biodiversitatea); 2. Oferta de materii prime si energie. Resursele naturale servsc drept input-uri fizice utilizate in procesul de productie si de consum, fie ca resurse regenarabile sau nereinnoibile. Resursele neregenerabile (petrolul, gazele naturale s.a.) sunt intotdeauna in curs de epuizare atunci cand intra in procesul de valorificare, pe cand resursele regenerabile (solul, padurile etc) pot fi exploatate in mod durabil sau sunt reduse de la folosirea in exces si intretinerea insuficienta; 3. Functia de asimilare a deseurilor provenite din activitatea economica si sociala. Pana la un anumit nivel, mediul poate asimila reziduurile in siguranta, in orice cantitate. Dincolo de acest nivel, sistemele naturale devin saturate si supraincarcate (de exemplu substante chimice toxice, metale grele, substante radioactive) si nu mai pot asimila deseurile. Studierea relatiilor dintre activitatile economice si mediul natural este de data recenta. Economia mediului reprezinta un domeniu nou al stiintei, creatie a generatiei de economisti din ultima jumatate a secolului al XX-lea. Insa radacinile sale sunt mai vechi, in teoriile lui Marshall si Pigou, in teoria echilibrului general al lui Walras, in domeniul bunurilor publice, in teoria externalitatilor si in aplicatiile analizei cost-beneficiu.

7

Cap

2

-

FUNDAMENTE

CONCEPTUALE

ALE

MANAGEMENTULUI

MEDIULUI Studiile de Managementul Mediului au inceput in universitate. Cercetatorii, toti cei care se ocupau de stiintele naturii, ecologii si nu numai ei, ci si specialisti ingineri, pedologi, urbanisti, medici, au sesizat ca prejudiciile aduse mediului au o singura cauza – pacatul originar – dizarmonia intr-un sistem autoreglat. Caci intr-adevar, omul nu se poate sustrage legilor naturii, societatea umana, ca orice organism viu, este si ea supusa acestor legi. Astfel, se considera ca Mediul Inconjurator, ca sistem global al Terrei, deschis spre Cosmos prin schimburi de materie, energie si informatie, este alcatuit din MEDIUL NATURAL si MEDIUL ANTROPIC. In mediul antropic sunt puse in evidenta in mod distinct MEDIUL ARTIFICIAL si MEDIUL SOCIO-ECONOMIC. Mediul Inconjurator = totalitatea factorilor naturali si a celor creati prin activitatea omului (factori antropici), care in interactiunea lor asigura mentinerea vietii pe pamant. Factorii de mediu sunt: apa -ape de suprafata -ape interioare -ape subterane -mari si oceane flora si fauna aer sol – solul si subsolul, padurile, zone protejate.

Mediul inconjurator este un sistem si deci are toate proprietatile caracteristice ale unui sistem, adica: 1. o anumita alcatuire 2. structura 3. functionare 4. organizare

8

A. In cadrul subsistemului MEDIUL NATURAL intra mediul neatins de om sau cel in care prezenta omului este doar accidentala sau temporara. Este alcatuit din: mediul abiotic – atmosfera, hidrosfera, litosfera mediul biotic – ansamblul fiintelor vii.

Mediul natural are in structura sa cele patru elemente combinate. Intre aceste elemente se stabileste un sistem de relatii bazate pe circuite biogeochimice si pe interactiunibio-fizice. Intre biotic si abiotic sunt stabilite relatii de echilibru ecologic. Componentele organice si anorganice ale biosferei nu sunt izolate in spatiu. Pe fiecare fragment al scoartei terestre, intr-o balta dupa ploaie sau in adancurile marii sau intr-o livada de pomi, viata se intrepartunde cu materia inerta, anorganica. hidrosfera = invelisul de apa al pamantului litosfera = invelisul pietros exterior constituind scoarta Pamantului atmosfera = invelisul gazos al pamantului biosfera = invelisul planetei in care se manifesta viata, cuprinzand hidrosfera, partea externa a litosferei si partea inferioara a atmosferei geosfera = sfera care reprezinta globul terestru sinergie = asociere a elementelor organice si anorganice necesare producerii unui

eveniment, care genereaza o calitate intergativa a sistemului, care nu poseda nici unul din elementele luate separat entropie = gradul de dezorganizare a unui sistem, de nedeterminare a unei situatii. Entropia unui sistem se afla in raport invers proportional cu cantitatea de informatie de care dispune pentru organizarea acestuia. Din interactiunea continua a organismelor vii cu mediul fizic, intr-un anumit spatiu al scoartei rezulta combinatii ciclice care formeaza un sistem stabil, respectiv ecosisteme. Ecosistemele sunt unitatile functionale ale biosferei. Ele sunt combinatii de sisteme organice si anorganice in care au loc transformari ale energiei si materiei. Sunt alcatuite din doua cdomponente fundamentale: Habitatul sau biotopul = sediul vietii – este un sistem anorganic format din elemente ale litosferei, hidrosferei si atmosferei intr-o configuratie specifica, un fragment al mediului fizic populat de organisme vii.

9

Biocenoza = comunitate de viata – sistem biologic format din elemente ale componentelor organice ale biosferei (populatii de virusuri, bacterii, ciuperci, plante verzi, animale) atasate si adaptate la habitatul dat. B. MEDIUL ANTROPIC Mediul socio-economic este alcatuit din populatie, necesitati si aspiratii, perceptii, atituduni si comportamente, mod de organizare, politici si strategii, legi si reglementari etc. Intre oameni si comunitati se stabilesc relatii spirituale si materiale. Functionarea sistemului se face prin crestere, concentrare, competitie, organizare, dezvoltare economica, tehnologica si umana. Are loc cresterea entropiei. Organizarea se efectueaza diferentiat, ierarhizat si de la nivelul sistemelor internationale (ONU) si regionale (UE), nationale (globale, sectoriale si administrative) la cele locale ale comunitatilor. Mediul Artificial este alcatuit din asezarile urbane si rurale, amenajarile si constructiile din teritoriu destinate circulatiei, transportului, extragerii si prelucrarii resurselor de suprafata si subterane, terenurile agricole, pepinierele, padurile-parc, plajele amenajate, cursurile si bazinele de apa amenajate, deci tot ceea ce este realizat de om sau prin interventia sa a fost scos prin artificializare din circuitul natural. Se mai numeste si tehnosfera. Relatiile dintre componente sunt de ordin fizic-spatial, functional si esteticsemnificativ. Functionarea sistemului este este caracteristica prin creare, adaptare, extindere, reconstructie, postutilizare). Organizarea mediului artificial se face in sisteme si retele teritoriale, atat functionale, cat si administrative, ierarhizate, independente. Prin integrarea sistemica a componentelor sale naturale si antropice, Mediul Inconjurator este amenintat datorita crizelor create in functionarea acestora. Reglarea constienta a intregului sistem este esenta principala a Dezvoltarii Durabile. Zonele de interferenta dintre componentele Mediului Inconjurator au la randul lor caracteristici sistemice. De exemplu, interferenta dintre Mediul Artificial si Mediul Socio-Economic cuprinde cadrul conceptual, comportamental, socio-politic si

administrativ al activitatilor umane. Interdependenta dintre Mediul Natural si Mediul Antropic – Artificial si Socio-Economic – reprezinta de fapt locuirea in spatiul de existenta al omului.

10

Cap. 3 - MEDIUL SI DEZVOLTAREA PRAGURILE ECONOMICE La inceputul acestui secol populatia mondiala numara 1,6 miliarde locuitori, cu un venit de 400$ pe cap de locuitor (India de azi), iar produsul mondial global (PMG) era de 640 miliarde $, cu putin mai mult decat PNB al Frantei. Populatia mondiala, productia economoca si consumul de combustibil in perioada 1900 – 2000 Anul Populatia ( miliarde locuitori) 1900 1950 1990 2000 1,6 2,5 5,2 6,0 0,6 4 2,9 13,7 20,3 1 3 12 19,1 Produsul mondial global Consumul de combustibil fosil (mii miliarde $ 1980 ) (miliarde t.c.c.)

In urmatoarea jumatate de secol populatia a crescut cu 1 miliard de locuitori, sporul demografic a fost de 56%. In acest timp, PMG – respectiv productia de bunuri si servicii a crescut modest pe cap de locuitor. Consumul de t.c.c. (tone combustibil conventional) a crescut de 3 ori. Ce a urmat in a doua jumatate de secol: mutatii spectaculoase. Populatia s-a dublat, atingand un spor de crestere ce a echivalat cu cresterile populatiei din cateva miliarde de ani. Veniturile pe cap de locuitor s-au dublat, produsul mondial a sporit de 4 ori, adica s-au produs de 4 ori mai multe servicii si bunuri fata de 1950. Aceasta crestere s-a sprijinit in primul rand pe cresterea de combustibili fosili de 4 ori, desi un rol important l-a avut progresul tehnologic in perioada de dupa 1950. Activitatea economica a fost de 20 de ori mai mare decat la inceputul secolului, calea principala fiind cresterea extensiva, adica atragerea in circuitul economic a unor cantitati tot mai mari de resurse naturale.

11

In timp ce economia mondiala a crescut neincetat, sistemele naturale pe care se sprijina au ramas insa neschimbate. Oamenii de stiinta precum Lester Brown, atrag atentia ca daca economia creste dincolo de dimensiunile sale fizice actuale, aceasta poate duce la o sporire a costurilor intr-un ritm mai rapid decat cresterea beneficiilor si poate inaugura astfel o era a cresterii neeconomice care mai mult ne saraceste in loc sa ne imbogateasca. In esenta se atrage atentia asupra unui prag economic dincolo de care cresterea in continuare a Produsului Mondial Global costa mai mult decat merita. Pragul economic reprezinta limita minima in care costurile sunt mai mici sau cel mult egale cu veniturile. In ultimele 5 decenii, analizele FAO (Organizatia Mondiala pentru Agricultura si Alimentatie) arata ca productia alimentara a crescut intr-un ritm impresionant de mare, de doua ori si jumatate intre 1950 si 1989, dar aceasta costa foarte mult. 4/5 din acest spor s-a datorat folosirii intensive a pamanturilor, ingrasamintelor chimice, irigatiilor. Noile tehnologii scad fertilitatea solurilor (dupa 1976 nu s-au mai inregistrat cresteri de terenuri arabile). Agricultorii au arat terenuri in panta, au defrisat paduri, ceea ce a generat schimbari climatice, fenomene de eroziune a solului si scaderea fertilitatii solului. Cresterea economica pe termen scurt pe seama consumului intensiv si extensiv de resurse naturale este platita scump. Pe masura ce se deterioreaza sistemele naturale care stau la baza economiilor, trebuie sa se tina seama de convergenta Actiunilor economice cu actiunile rationale din punct de vedere ecologic. A aparut deci necesitatea corelarii pragurilor economice cu pragurile naturale. Depasirea pragurilor naturale inseamna in mod practic ca ritmul deteriorarii este mai mare decat ritmul regenerarii. Pragul natural = limita minima de mentinere a echilibrului ecosistemelor. Uneori un prag natural poate fi definit cu o oarecare precizie, iar consecintele depasirii acestui prag pot fi cunoscute cu destula siguranta. De pilda daca recoltarea de masa lemnoasa depaseste cresterea anuala a padurilor, volumul arborilor vii se va diminua intr-un raport direct proportional cu masura in care s-a depasit nivelul de exploatare rationala.

12

In mod asemanator se pune problema cu alte resurse naturale. De exemplu, in cazul pescuitului, in masura in care cantitatea de peste pescuit depaseste ritmul de inlocuire, volumul de peste viu se va micsora treptat. Studii ONU pentru Alimentatie si Agricultura (FAO 1982) au analizat capacitatea pamantului de a suporta existenta populatiei din 117 tari in curs de dezvoltare. S-a calculat evolutia afectarii pamantului pornind de la 3 nivele de input-uri in agricultura (investitii) – scazute / moderate / inalte. Nivelul scazut – in anul 2000 circa 65 de tari erau sub nivelul minim de nutritie (1,1 miliarde de oameni) – duce la import de alimente sau infometare. Avand in vedere ca multe dintre sistemele naturale se afla in pericol, pragurile nu sunt chiar atat de bine definite, iar consecintele abuzurilor sunt in mare masura incalculabile. Efectele depasirii pragurilor ies acum la iveala in cadrul unor sisteme la scara continentala si globala. Dar care sunt consecintele climatice asupra continentului sud-american si chiar asupra planetei date de distrugerea a 6000 ha de padure in Brazilia? In anul 2010 nu vor mai exista paduri tropicale. In Brazilia, jungla din bazinul Amazonului este distrusa zilnic pentru a face fata nevoilor de spatiu vital pentru populatia saraca din orase, numeric mereu crescanda. In acest scop se practica agricultura nomada, asa cum se facea in Europa in evul mediu timpuriu si in America de Nord in sec. XVII – XIX. Dupa arderea catorva sute de ha de padure ce devin terenuri agrare si pasuni pentru vite, urmeaza cativa ani buni cand recoltele sunt inalte. Apoi recoltele incep sa scada, iar noii tarani, fermieri, se afunda mai departe in jungla si istoria reincepe. Acest progres in distrugerea padurilor rezolva pentru moment problemele demografice grave ale Braziliei, dar creaza altele noi, tot atat de grave ca foamea. Odata cu inaintarea agriculturii si zootehniei in inima padurii este nevoie de sosele pentru autocamioane si servicii de intretinere. Creste populatia suburbana ce duce la o aglomerare neinstruita. Astfel stapaneste legea celui mai tare, care duce la criminalitate, situatia tragica a populatiei aborigene care se afla si astazi in epoca paleolitica. Patrunderea civilizatiei sub forma de arme de foc si alcool grabeste decaderea si disparitia lor.

13

Un alt exemplu ar fi cel al Etiopiei, care prezinta o degradare in cascade a sistemelor biologice si economice declansata de disparitia padurilor. Oamenii cauta noi terenuri agricole, defrisand suprafetele de paduri. In absenta padurilor, elementele nutritive minerale din straturile mai profunde ale solului nu mai sunt reciclate. Din acest moment fertilitatea solului incepe sa scada. Populatia rurala creste, se creaza o piata a lemnului pentru constructii, pentru foc. Se taie mai mult, se erodeaza fertilitatea, scad recoltele. Se ajunge la economia de subzistenta, nu mai este suficienta hrana pentru oameni si animale, se produce un exod al populatiei rurale, adesea in perioadele de seceta, rezulta foamete, morbiditate.

Problemele majore ale poluarii La nivel continental, al Europei, exista 56 de probleme de mediu, la nivel planetar 12 probleme. 1. Schimbarile climatice – “efectul de sera”, adica cresterea temperaturii medii a globului si in consecinta cresterea nivelului marilor si oceanelor. Se datoreaza cresterii globale a emisiilor de gaze (CO2, metan, protoxid de azot). Masurile care se iau constau in stabilizarea emisiilor la nivelul anului 1990 in 2000 – Protocolul de Kyoto; 2. Reducerea stratului de ozon. Stratulde ozon este localizat la 10-50 km de suprafata pamantului si contine 90% din ozonul atmosferic. Stratul de ozon protejeaza viata pe pamant deoarece el absoarbe razele UV-13 radiate de soare si care sunt periculoase pentru organism (cancer de piele, cataracte). In ultimii 20 de ani s-a observat o reducere a stratului de ozon cu cca. 3%, iar in unele zone ale Europei cu 7% in anii `90. Cauza o constituie concentratiile crescute ale CFC (clorofluorcarburi), substante utilizate in industria frigorifica, ventilatie, cosmetice. Actiuni – Protocolul de la Montreal, Copenhaga; 3. Acidifierea. Datorita emisiilor de substante ce provoaca ploile acide, SO2 sau oxizii de azot – NOx – in special de la arderea combustibililor fosili – devastarea padurilor in Europa Centrala si Canada, moartea unor lacuri din Peninsula Scandinava si Canada;

14

4. 5. 6. 7. 8. 9.

Pierderi ale biodiversitatii; Accidente majore; Ozonul troposferic si alti oxidanti; Eutrofizarea apelor dulci; Degradarea forestiera; Managementul zonelor de coasta;

10. Reducerea si managementul deseurilo;r 11. Stresul urban; 12. Riscul chimic.

15

Cap. 4 - EVOLUTIA TEORIEI INTERDEPENDENTEI DINTRE ACTIVITATEA UMANA SI ECOLOGIE Progresele stiintifice si tehnice din a doua jumatate a secolului nostru – noile descoperiri din fizica (teoria cuantica, stiinta vidului), chimie (chimia de sinteza), biologie (teoria celulara, biotehnologiile), au impulsionat enorm productia de bunuri si servicii, creand ramuri industriale noi, de inalta tehnicitate, de varf (electronica, industria fibrelor si maselor sintetice, petrochimia, mecanica fina, informatica). Toate acestea au pus la indemana societatii umane parghii deosebit de profitabile pentru cresterea productiei in general si a consumurilor de resurse naturale in special. Ritmurile ingrijoratoare de epuizare a unor resurse neregenerabile, ca si cantitatea mare de deseuri poluante rezultate din activitatile umane de toate felurile (de productie si de consum individual) au condus la deteriorarea echilibrului ecologic. Ce inseamna echilibru ecologic? Este acea situatie in care sistemul natural asupra caruia se exercita presiuni nu-si modifica starea de miscare. Declansarea crizei energetice la inceputul anilor `70 a polarizat intelegerea corelatiilor dintre activitatile umane si natura, cu repercursiuni negative asupra echilibrului ecologic. Cand la acestea s-au adaugat pericolele pe care le reprezinta cursa inarmarilor nucleare, explozia demografica, fenomenul subdezvoltarii, ca si prapastia crescanda intre Nord si Sud, atunci abordarea acestora a cunoscut denumirea de probleme globale ale civilizatiei umane. De ce s-au numit asa? Pentru ca: in primul rand, prin consecintele acestora care nu afecteaza numai un spatiu restrans si pe un timp limitat, ci intreaga comunitate internationala; atrage interesul crescand al fortelor politice si al comunitatii oamenilor de stiinta, la scara nationala si internationala pentru a gandi si elabora solutii; aceste probleme au devenit preocupari permanente pe ordinea de zi a ONU si a altor foruri internationale.

A) Este meritul Clubului de la Roma, animat de regretatul Aurelio Peccini de a fi initiat o ampla dezbatere si colaborare internationala, pluridisciplinara pentru stimularea

16

studierii sistematice, integrate, a acestor probleme. Ca urmare a primei reuniuni a acestui Club din 1968 s-a initiat realizarea unui “proiect cu privire la situatia omenirii” care isi propunea sa abordeze cu instrumente stiintifice ceea ce s-a numit “problematica lumii”, respectiv: 1. saracia in mijlocul belsugului; 2. degradarea mediului inconjurator; 3. extinderea necontrolata a urbanizarii; 4. nesiguranta ocuparii unui loc de munca si somajul; 5. alienarea tineretului; 6. pierderea valorilor traditionale; 7. inflatia si alte crize monetare si economice. Se evidentiaza ca analiza separata a acestor probleme nu permite gasirea de raspunsuri si solutii. La solicitarea Clubului de la Roma, prof. Jay Forrester de la MIT, cunoscut pentru lucrarile sale in domeniul dinamicii sistemelor (Jay Forrester – Dinamica industriala, Ed. Tehnica, Bucuresti, 1981) a prezentat in 1970 un model general al sistemului mondial. Pe baza acestui model, un colectiv al aceluiasi institut, condus de prof. Denis Meadows, a elaborat un prim studiu al sistemului mondial – “primul raport al Clubului de la Roma – “Limitele cresterii”. Erau analizati 5 factori care influenteaza cresterea: 1. populatia; 2. productia agricola; 3. productia industriala; 4. resursele naturale; 5. poluarea. Autorii constatau cresterea exponentiala a acestor factori in deceniile precedente si extrapoland aceste tendinte pentru viitor au ajuns la concluzii ingrijoratoare: consecintele vor fi catastrofale daca se continua cu cresterea necontrolata; necesitatea interventiei immediate pentru stoparea cresterii - “cresterea zero”. Problema fundamentala, spuneau ei, este problema cresterii intr-un sistem finit. Increderea in progresele tehnologiei nu trebuie sa devina o acceptare a progresului orb.

17

In orice sistem finit trebuie sa existe restrictii care sa opreasca cresterea exponentiala (bucle negative de conexiune inversa). Autorii constata ca in sistemul mondial analizat pe baza celor 5 factori: -2 factori reprezinta bucle pozitive de conexiune inversa, anume cresterea exponentiala a populatiei si cea a productiei materiale; -3 factori reprezinta bucle negative: poluarea, epuizarea resurselor si foametea. In cursul istoriei, tehnologia a fost folosita pentru a slabi presiunea buclelor negative.

Tezele modelului Forrester-Meadows: 1. Lumea poate fi privita ca un sistem unitar omogen; 2. Daca tendintele actuale continua, sistemul se va prabusi candva pe la mijlocul secolului viitor; 3. Pentru a impiedica prabusirea, trebuie initiata o incetinire imediata a cresterii economice, care sa duca la echilibru intr-o perioada relativ scurta. Studiul Meadows a aparut in 1972 – in plin proces de expansiune a economiei mondiale – a provocat reactii puternice din partea cercurilor politice, stiintifice, economice din cauza propunerilor facute. Autorii propuneau de fapt constrangeri deliberate asupra cresterii economice si demografice si trecerea treptata de la crestere la echilibru global. Care erau argumentele care contestau raportul? modelul cuprinde un numar limitat de variabile, iar interactiunile sunt analizate partial: prea siplist fata de diversitatea proceselor si fenomenelor in timp si spatiu; s-a minimalizat rolul progreselor stiintifice si tehnologice in solutionarea unor probleme (productia de proteine sintetice, energii regenerabile etc); modelul este prea tehnocratic, nu include factorii social-politici.

B) Al doilea Raport al Clubului de la Roma, elaborat de un colectiv condus de Mihaylo Mesarovici (SUA) si Eduard Pestel (RFG) intitulat “Omenirea la raspantie” 1974, pleaca tot de la: a. constatarea acumularii de factori explozivi;

18

b. existenta unor fenomene de criza: criza de energie, criza de materii prime.

Crizele nu erau ceva nou, dar acum caracteristicile erau altele: manifestarea lor simultana, interdependenta, dimensiunea lor globala; nu mai au radacini negative ci pozitive, fiind consecinta procesului de crestere. “Cresterea de dragul cresterii” care nu poate continua la infinit. Elementul calitativ nou este adoptarea conceptului de “crestere organica”. Ei au considerat drept gresit modelul Meadows bazat pe extrapolarea cresterii exponentiale. Au considerat societatea umana ca un organism viu, cu o prima perioada – copilarie si adolescenta – de crestere rapida, exponentiala; apoi perioada de maturitate cu o incetinire a cresterii si apoi o plafonare fara a se opri functionalitatea organismului. In plus ei au aratat ca in natura cresterea organica are loc pe baza unui “plan sau program conducator” potrivit caruia fiecare organ evolueaza pe baza unor necesitati proprii, cu o diversitate de celule, cu dimensiuni si forma diferita. Aceste specificitati isi pun amprenta pe procesele de crestere diferita care sunt determinate de functiile acestor organe, repartizate in ansamblul organismului, pe baza lui avand loc cresterea. Planul si organismul sunt indeparabile – sustin autorii. Un asemenea “plan director” lipseste din procesele de crestere si dezvoltare a sistemului mondial si el trebuie elaborat prin actiunea oamenilor – sustine raportul Mesarovici. O alta noutate este necesitatea definirii mai exacte si nuantate a fenomenului cresterii, o tratare diferentiata, pe regiuni. Ei constata ca in regiunile dezvoltate consumul a atins proportii egale cu risipa absurda, in alte regiuni din cauza lipsei de crestere supravietuirea umana este in pericol. Impactul economiei mondiale in 10 regiuni geografice (subsisteme interdependente) cu caracteristici cat mai omogene. Analiza proceselor are loc dupa o schema stratificata: 1. stratul ambiental (procesele geofizice – pamant, aer, resurse naturale si procese ecologice – natura vie); 2. stratul tehnologic (pentru activitati umane legate de transfer de energie si masa); 3. stratul demo-economic (pentru evidentierea populatiei, a produselor si a proceselor economico-sociale);

19

4. stratul socio-politic (pentru sistemele institutionale si procesele societale); 5. stratul individual (pentru procesele psihologice, lumea interioara a individului). Analiza cantitativa s-a bazat pe un algoritm de optimizare care a operat pe calculator un numar de 100000 relatii (fata de cateva sute in cazul modelului Forrester). Sistemul global este format din mai multe subsisteme interdependente, din care reiese ca nu numai tarile subdezvoltate sunt dependente de cele dezvoltate, dar si acestea din urma de primele prin importul de materii prime.

TEZELE PRINCIPALE ALE MODELULUI MESAROVICI – PESTEL 1. Lumea poate fi privita numai in diversitatea de cultura, traditie, dezvoltare economica, caun sistem interdependent de regiuni; 2. Este posibil sa se produca nu prabusirea sistemului, ci catastrofe sau prabusiri pe plan regional, chiar cu mult inainte de mijlocul secolului viitor, in regiuni diferite, la momente diferite. In conditii de sistem asemenea catastrofe vor fi resimtite pe intreg globul; 3. Solutia de evitare a unei asemenea catastrofe poate fi gasita doar in context global, prin actiuni globale corespunzatoare; 4. O asemenea solutie nu poate fi gasita decat printr-o crestere echilibrata, analoaga cresterii organice; 5. Nu pot fi acceptate intarzieri ce pot fi fatale. Este necesara elaborarea unei strategii a supravietuirii. Se evidentiaza necesitatea unor restructurari “pe orizontala” a sistemului mondial al relatiilor dintre tari si regiuni, ca si “pe verticala” – schimbari sociale si de atitudini individuale, prin modificarea sistemelor de valori si de scopuri sociale.

C) Al treilea Raport al Clubului de la Roma, coordonat de prof. Jan Tinbergen (Olanda, premiul Nobel pentru economie) intitulat “Restructurarea ordinii internationale” sau raportul Rio 1975, care a pornit de la rezolutia Adunarii Generale ONU din apriliemai 1974 privind “Stabilirea unei noi ordini economice internationale”. Principalele teze au fost:

20

-

principala victima a perturbarilor economice din lume este Lumea a treia, dependenta de marfurile si tehnologiile din tarile dezvoltate, iar foarfeca preturilor este in dezavantajul tarilor sarace;

-

incetinirea cresterii populatiei nu va putea fi realizata fara dezvoltare economica; exista suficienta productie alimentara pentru a hrani tot globul, insa nu exista vointa politica pentru a o pune la dispozitia celor ce au nevoie de ea. Raportul are meritul de a fi dezvaluit confuzia creata de identificarea notiunii de

crestere cu cea de dezvoltare, care nu sunt sinonime. Cresterea economica este o sporire cantitativa de bunuri si servicii. PIB, venit pe locuitor. Dezvoltarea – o evolutie treptata spre o calitate superioara, deci in afara acumularilor cantitative sunt necesare elemente calitative precum relatiile umane, valorile sociale etc. In acst sens raportul se pronunta impotriva “cresterii de dragul cresterii” si a ritmurilor inalte de crestere care ascund deseori deteriorarea vietii oamenilor. De asemenea, in locul indicatorului nivelului de trai sa se foloseasca bunastarea = viata mai buna + umanism. Este gresita conceptia “ajungerii din urma” ca obiectiv al tarilor sarace. Nu trebuie copiate tiparele Occidentului. Scopul trebuie sa fie o dezvoltare bazata pe autodeterminare si participare, in conditiile mentinerii mostenirii culturale si naturale ale fiecarui popor. Nu sunt necesare masuri cu caracter filantropic, ci noi relatii economice asezate pe baze echitabile. Din comert Lumea a treia castiga de 10 ori mai multa valuta decat din ajutoare, insa relatiile comerciale sunt tot in avantajul celor bogati. Consumatorii finali din tarile dezvoltate platesc in medie 200 milioane de $ pentru marfurile venite din lumea a treia, insa acestea primesc doar 30 de milioane $, restul – plata datoriilor.

D) Al patrulea Raport al Clubului de la Roma, coordonat de Dennis Gabor (Anglia, premiul Nobel pentru fizica) si Umberto Colombo (Italia), intitulat “sa iesim din

21

epoca risipei” (1976) a cautat sa dea raspuns criticilor adresate “limitelor cresterii” printr-o analiza profunda a starii si perspectivelor resurselor naturale. Concluzii: cresterea actuala din tarile dezvoltate este insotita de o risipa aberanta de resurse naturale, iar dezvoltarea zonelor urbane este haotica si devastatoare; bunastarea si dezvoltarea unei societati nu pot fi garantate dacat prin folosirea de materii prime larg disponibile si regenerabile, pe surse de energie practic inepuizabile, pe reciclarea materialelor rare, pe tehnologii cu consumuri mici si nepoluante. Solutii: modificarea stilului de viata, a mentalitatilor privind scara valorilor sociale reformarea urgenta a institutiilor la nivel national si international.

E) Studiul “Catastrofa sau o noua societate – un model latino-american al lumii” coordonat de prof. Amilcar O. Herrero (Argentina), 1976, se bazeaza pe un model normativ si nu extrapolativ ca modelul Meadows, deferentiat pe 5 sectoare pentru satisfacerea nevoilor umane fundamentale: hrana; educatie; locuinte; mijloace de productie; bunuri de consum si servicii. Functia de optimizare nu este maximizarea vreunui indicator economic, ci maximizarea sperantei de viata (sinteza a conditiilor generale de viata ale populatiei). Modelul introduce variabile endogene, demografice si social politice: 1. tari dezvoltate; 2. tari subdezvoltate – America Latina, Africa, Asia.

F) “Urmatorii 200 de ani” – un scenariu pentru America si restul lumii (1976), Hudson Institute, coordonat de profesorul Hermann Khan (SUA) – a fost replica cea mai categorica la “Limitele cresterii” si la prognozele pesimiste privind viitorul omenirii. Modelele si prognozele elaborate sunt grupate in 4 mari categorii: neomalthusieni convinsi;

22

-

pesimisti prudenti; optimisti prudenti; entuziasti ai progresului tehnic si ai cresterii. Autorii se situeaza in grupa “entuziastilor”, resping toate argumentele privind

pericolele

cresterii

–

epuizarea

resurselor,

energia,

subalimentatia,

poluarea,

subdezvoltarea – convinsi fiind ca se vor gasi solutii pentru toate in urmatorii 200 de ani. Adoptand periodizarea istorica folosita de Toffler in “Al treilea val” si anume ca civilizatia a cunoscut pana acum doua mari mutatii istorice: 1. revolutia agricola, acum 10000 de ani si 2. revolutia industriala acum 200 de ani (intai in Olanda si Anglia) grupul Kahn considera ca omenirea se gaseste in fata unei alte mutatii in care se produce aplatizarea curbei de crestere (dupa modelul cresterii organice) pentru urmatorii 200 de ani. In viitorii ani se va extinde societatea postindustriala pe seama “serviciilor cuaternare” si de expansiune a civilizatiei umane in cosmos. Pana in 1776 – toate civilizatiile de tip preindustrial; 1776 – declansarea revolutiei industriale; 1976 – tranzitia spre societati de tip super si postindustrial; 2176 – expansiunea civilizatiei postindustriale pe intreaga planeta.

G) “Viitorul economiei mondiale” (1977) coordonat de profesorul W. Leontieff la solicitarea ONU, ca baza pentru elaborarea propunerilor privind cel de-al treilea deceniu al dezvoltarii: simulari la nivel mondial pe baza modelului input-output; 15 regiuni de sectionare a economiei mondiale; 45 sectoare economice analizate distinct; 8 scenarii cu obiect – reducerea decalajelor economice. Concluzii: 1. Ratele de crestere stabilite de Deceniile pentru Dezvoltarea tarilor subdezvoltate nu sunt suficiente pentru eliminarea decalajelor, fiind necesare ritmuri de doua ori mai mari pentru tarile sarace si scaderea ratelor tarilor bogate care ar reduce la jumatate decalajele in 20 de ani;

23

2. Principalele obstacole in calea unei cresteri sustinute si dezvoltarii nu sunt de natura fizica, ci de natura politica, sociala si institutionala; 3. Problema alimentatiei – cea mai acuta – se poate rezolva prin introducerea in circuitul agricol a unor mari suprafete de teren si cresterea productivitatii solului de 2-3 ori. Sunt realizabile din punct de vedere tehnic, dar sunt necesare reforme sociale, politice si institutionale in tarile in curs de dezvoltare; 4. Zacamintele “sarace”, prin tehnologii de exploatare care sa fie cunoscute, pot deveni bogate; 5. Poluarea nu este o problema nerezolvabila – costul nu ar depasi 1,5-2% din PIB; 6. Dezvoltarea tarilor sarace ar fi posibila cu alocarea a 35-40% din PIB pentru investitii si cu o politica economica mondiala adecvata in domeniul creditelor, cresterea rolului investitiilor publice si a sectorului de stat in sectorul infrastructurii si productiei; 7. Politica preturilor pe piata mondiala sa fie in ajutorul tarilor exportatoare de materii prime.

Toate studiile converg spre aceeasi concluzie – dezvoltarea economiei mondiale nu se confrunta in primul rand cu limitele fizice ale resurselor, cat mai ales cu structuri neadecvate economico-sociale.

24

Cap. 5 - DEZVOLTAREA DURABILA: CONCEPT SI DIMENSIUNI 1. CONCEPTUL DE DEZVOLTARE DURABILA De peste un sfert de veac, mai precis de la Conferinta Mondiala asupra Mediului uman de la Stockholm din 1972, omenirea a inceput sa recunoasca ca problemele mediului sunt inseparabile de cele ale bunastarii umane si de procesele dezvoltarii economice in general si ca multe forme prezente ale dezvoltarii erodeaza resursele mediului inconjurator de care depind bunastarea si conditiile de viata ale omului. Cu aceasta ocazie, Natiunile Unite au infiintat Comisia Mondiala asupra Mediului si Dezvoltarii pentru a examina problemele aparute si pentru a face recomandari. In raportul comisiei prezentat in anul 1987 intitulat “Viitorul nostru comun”, cunoscut sub denumirea de Raportul Brutland, se concluzioneaza ca “este necesara o noua cale de dezvoltare, care sa sustina progresul uman nu numai in cateva locuri si in cativa ani, ci pentru intreaga planeta pentru un viitor indelungat”. Acest mod de dezvoltare a primit numele de DEZVOLTARE DURABILA (sustainable development).

Dezvoltarea durabila este acea dezvoltare care satisface nevoile prezentului fara a compromite capacitatea generatiilor viitoare de a-si satisface propriile nevoi. Inca de la lansare, comunitatea internationala a incercat sa precizeze diferitele semnificatii ale conceptului de DD. Specialistii vorbesc despre cel putin 60 de definitii care, in general, privesc laturile aplicative, concrete ale conceptului. Conceptul de DD a aparut intr-o perioada in care efectele de mediu patrubsesera in planul dezbaterilor politice, pferind o mare usurare in fata conflictului declansat de limitarea cresterii economice din anii 1970. Lansarea ideii ca mediul si dezvoltarea economica sunt potential compatibile sau ca au obiective complementare a fost institutionalizata in cadrul Conferintei de la Rio de Janeiro din 1992. Prin acordul international semnat de sefi de state si guverna din peste 170 de tari, concretizat prin Declaratia de la Rio si prin Agenda 21, DD a devenit singura alternativa globala pentru secolul urmator.

25

Societate in ansamblul sau aspira la realizarea dezvoltarii economice, pentru a asigura standarde de viata mai ridicate in prezent, pe care sa le transmita si generatiilor viitoare. In acelasi timp, orice societate are nevoie de un mediu natural protejat si cat mai bogat in prezent si viitor. Problema cheie a DD o constituie reconcilierea dintre cele doua aspiratii umane, sustinand necesitatea continuarii dezvoltarii economice, cat si a imbunatatirii si conservarii starii mediului, singura alternativa pentru cresterea calitatii vietii. In acceptiunea cea mai larga a conceptului de DD, prosperitatea economica si conservarea mediului trebuie sa se sustina reciproc.Satisfacerea uneia dintre cele doua cerinte este conditionata de satisfacerea celeilalte si numai atunci se poate realiza imbunatatirea calitatii vietii.

2. OBIECTIVELE DEZVOLTARII DURABILE Pentru realizarea DD sunt definite sapte obiective de politica economica si sociala ce trebuie urmate de toate tarile, obiective generale care capata conotatii specifice in functie de factorii endogeni specifici fiecarei tari si regiuni. Aceste obiective sunt urmatoarele: 1) redimensionarea cresterii economice. Pentru toate tarile subdezvoltate trebuie impulsionata cresterea economica, iar pentru cele dezvoltate se impune renuntarea la modelul traditional de a concepe cresterea, adica o goana dupa nivele cantitative mari privind productia si consumul de bunuri si servicii; 2) schimbarea calitatii cresterii economice, accentul punandu-se pe dezvoltarea economica, respectiv pe calitatea vietii; 3) satisfacerea nevoilor de baza (hrana, loc de munca, energie, apa, locuinta si sanatate) pentru toti locuitorii; 4) 5) 6) 7) asigurarea unui nivel stabil de crestere a populatiei – nivel durabil; conservarea si sporirea bazei de resurse naturale; reconversia tehnologica si punerea sub control a riscurilor tehnologice; unificarea luarii deciziilor privind mediul si economia.

26

Dupa cum se constata, DD isi propune ca societatea sa satisfaca cerintele de consum ale membrilor sai prin cresterea potentialului productiv. Acest potential se poate realiza in conditiile unui proces de schimbare de care trebuie sa beneficieze toti membrii societatii. Satisfacerea necesitatilor si a aspiratiilor umane reprezinta, in general, obiectivul principal al dezvoltarii. Ceea ce aduce nou DD consta in faptul ca presupune satisfacerea necesitatilor de baza ale intregii societati atat in prezent, cat si pentru generatiile viitoare. Despre ce necesitati este vorba si care este legatura acestora cu mediul? Raspunsul il aflam din clasificarea nevoilor umane pe categorii si anume: a) nevoi biologice b) nevoi comportamentale c) nevoi spirituale

a) Nevoile biologice – organice sau primare – tin de structura metabolica sau morfofiziologica a fiintei umane. Acestea sunt formulate in sensul celor patru legitati naturale pe care le propunea filoziful francez Ch. Montesquieu (1689-1785) si anume: 1) sentimentul egalitatii si nevoia de libertate; 2) procurarea hranei; 3) atractia sexelor opuse; 4) dorinta de a trai in societate.

Plecand de la aceste legi, nevoile biologice pot fi enumerate: nevoia de adapost si siguranta; nevoia de aer si caldura; nevoia de hrana; nevoia de odihna si de mentinere a sanatatii si integritatii fizice; nevoia de reproducere; nevoia de teritorialitate; nevoia de viata familiala si colectiva.

27

b) Nevoi comportamentale munca sau activitatea productiva; adaptabilitatea sau nevoia de integrare; apartenenta (la o anumita comunitate); circulatia sau nevoia de miscare in spatiu; comunicarea; informarea; libertatea de exprimare; convietuirea sau nevoia de ocupare si utilizare a unui spatiu in colectivitate; posesiunea sau nevoia de proprietate; recreerea – inteleasa ca destindere intelectuala, deosebita de odihna fiziologica de la punctul a).

c) Nevoi spirituale nevoile estetice sau arta; cercetarea si cunoasterea lumii inconjuratoare; credinta; cultura si educatia; nevoia de identificare si personalizare; nevoia de valorizare sau de racordare la un sistem de valori generice – etice, estetice, politice, economice; pastrarea sanatatii psihice.

In modul de ierarhizare a nevoilor se observa o succesiune logica a celor trei categorii, precum si o anumita intrepatrundere intre acestea. Cele trei categorii de nevoi corespund celor trei dimensiuni ale fiintei umane si anume: a) omul ca vietuitoare, ca fiinta naturala – nevoi biologice b) omul ca parte a unei colectivitati, ca fiinta sociala – nevoile comportamentale; c) omul ca fiinta superioara – neviu spirituale.

28

Daca nevoile din a) sunt vitale pentru supravietuirea omului ca specie, cele din b) sustin dezvoltarea sa sociala indispensabila progresului, iar nevoile din c) confera specificul uman sau ceea ce Constantin Noica denumea “devenirea intru fiinta". Scopul terarhizarii nevoilor este de a permite dimensionarea raporturilor ommediu din perspectiva presiunii pe care satisfacerea necesitatilor umane o exercita asupra mediului (sau asupra teritoriului in sens restrans sau mai larg). Prin prisma raportului om-mediu se evidentiaza urmatoarele caracteristici ale celor trei categorii de necesitati: - Nevoile biologice pot fi usor exprimate cantitativ si pot fi cuprinse in anumite intervale – limite. In toate cazurile exista posibilitatea de a cunoaste limitele minime fata de care nevoile primare pot fi considerate satisfacute. Parametrii geo-climatici, calitatea aerului si a apei, proprietatile solului, formele de relief au un rol insemnat, chiar determinant pentru satisfacerea nevoilor primare. Odata stabilite niste limite sau praguri cantitative necesare, se pot face evaluari precise privind nevoile intregii comunitati, precum si evaluarea impactului direct asupra mediului. Nevoile comportamentale devin seminificative pentru mediu de la anumite praguri ale dezvoltarii societatii in general sau a unor colectivitati. Impactul asupra mediului se exprima in termeni de expansiune teritoriala - exista si in cazul a) dareste de mai mica importanta, In acest caz presiunea asupra mediului este mai greu de evaluat si cuantificat. Pragurile pentru satisfacerea nevoilor spirituale sunt cel mai dificil de apreciat. Limitele acestora pot fi duse pana la infinit, ele crescand permanent odata cu cresterea nivelului general de dezvoltare a societatii. Desi presiunea asupra mediului este relativ indirecta, aceasta poate fi deosebit de importanta. De exemplu, suportul meterial (hartie, banda magnetica, celuloid) necesar realizarii si sustinerii actului cultural. In acst caz presiunea asupra mediului are si o latura pozitiva. Pe masura ce nevoile spirituale precum educatia, cultura, cunoasterea. credinta sunt satisfacute, fiinta umana evolueaza spre o anumita integrare a sa in mediu si o mai buna relatie cu acesta. Daca se afirma ca , in general, cultura il distanteaza pe om de natura, tot ea este menita sa il apropie, sa il reintegreze in natura, in mod constient de data aceasta.

29

3) DIMENSIUNILE DEZVOLTARII DURABILE 3.1. Dimensiunile economice sunt date de: a. volumul si structura consumului de resurse naturale Analizand consumul de resurse naturale mondiale pe cap de locuitor, se vede ca locuitorii tarilor dezvoltate folosesc de mult mai multe ori aceste resurse decat locuitorii tarilor in curs de dezvoltare. Consumul de energie obtinuta din combustinili fosili este de 33 de ori mai mare in SUA decat in India si de 10 ori in medie in tarile OECD decat in tarile lumii a treia. Atunci nu este normal ca problema cea mai importanta sa fie in tarile dezvoltate schimbarea modelelor de consum? b) productia de deseuri. La actualul model de consum, productia de deseuri urmeaza o curba exponentiala. In acest stadiu, dezvoltarea durabila inseamna insasi schimbarea stilului de viata pentru a nu ameninta echilibrul ecologic si biodiversitatea acestor zone; c) alocarea resurselor mareriale, financiare si umane pentru crearea si dezvoltarea tehnologiilor de productie mai putin consumatoare de energie si materii prime naturale, precum si a tehnologiilor nepoluante: modernizarea instalatiilor energointensive si material intensive, dar si realizarea de tehnologii complet noi, nepoluante – utilizarea benzinei fara plumb, spray-uri fara CFC; d) directionarea resurselor financiare si tehnice in mediile sarace pentru ridicarea pragului minim de existenta. Nevoile merg inaintea resurselor de satisfacere a lor. Daca nu se vor asigura conditii economice si financiare facile – credite cu dobanda mica, scutiri de impozite, alocatii, burse – accesul inegal va frana dezvoltarea, blocand orice sansa de progres; e) accesul fiecarui individ la educatie, ingrijire medicala, odihna, recreere si ale servicii sociale. Intre saracie, degradarea mediului si cresterea rapida a populatiei este o legatura de feed-back cu consecinte foarte importante asupra dezvoltarii durabile. Oamenii ale caror nevoi de baza sunt nesatisfacute si a caror singura preocupare este

30

supravietuirea nu vor avea nici un motiv sa se gandeasca la viitorul planetei si nici sa se preocupe de trainicia sau durabilitatea actiunilor lor.

3.2. Dimensiunile umane a) DD inseamna un progres in directia unei populatii stabile. Este important pentru presiunea exercitata asupra resurselor naturale, precum si pentru capacitatea de gestionare a resurselor in scopul furnizarii bunurilor si serviciilor; b) Distributia populatiei pe mediile urban si rural, care trebuie sa tina seama de tendinta de crestere a urbanizarii – orase foarte mari cu implicatii nocive (deseuri, poluare). DD inseamna o dezvoltare rurala riguroasa pentru a incetini migratia spre orase. c) DD implica folosirea deplina a resurselor umane prin imbunatatirea educatiei, invatamantului, a asistentei medicale si protejarea diversitatii culturale. Deci DD cere investirea in capitalul uman: pregatirea si invatarea educatorilor, a lucratorilor societari, a oamenilor de stiinta si a altor specialisti de care este nevoie pentru continuarea dezvoltarii. d) DD cere sporirea rolului femeii. Femeia este manager al mediului inconjurator in gospodarie. O femeie educata are acces la contraceptie, rata scazuta de fertilitate, copii mai sanatosi pe care ii poate educa in spiritul protejarii mediului inconjurator. e) DD implica participarea celor afectati de deciziile luate pe plan local privind planificarea si executarea obiectivelor de dezvoltare.

3.3. Dimensiunile ecologice a. DD necesita protejarea resurselor naturale de care depinde satisfacerea nevoilor de alimente si combustibili ale unei populatii mereu in crestere: folosirea mai eficienta a pamantului prin adoptarea de practici si tehnologii agricole imbunatatite ca randament, folosirea ingrasamintelor, pesticidelor si a irigatiilor;

31

-

conservarea resurselor de apa, prin incetarea poluarii cu deseuri si imbunatatirea folosirii sistemelor de suprafata si a celor subterane;

b. DD inseamna conservarea diversitatii, a zonelor salbatice in folosul generatiilor viitoare, prin incetinirea pe cat posibil a distrugerii habitatului natural al ecosistemelor; c. DD inseamna prevenirea destabilizarii climei sau a celorlalte sisteme globale biogeofizice, ca si a distrugerii paturii de ozon protective. Toate acestea sunt datorate actiunilor umane ce ar putea afecta conditiile de viata ale generatiilor viitoare – cresterea nivelului marilor si cresterea radiatiilor ultraviolete.

3.4. Dimensiunile tehnologice a. DD implica schimbarea tehnologiilor - mai eficiente, mai curate, “ecotehnologii” – spre procese inchise la “emisii zero” si care sa minimizeze consumul de resurse naturale si de energie; b. Conservarea acelor tehnologii traditionale care produc deseuri putin poluante si recircula deseurile pe sisteme cu suport natural (in apa); c. Cooperarea tehnologica si transferul de tehnologii curate sunt directiile pricipale de prevenire a deteriorarii calitatii mediului la scara globala.

32

Cap. 6 - INDICATORII DEZVOLTARII DURABILE DD inseamna reconcilierea intre doua aspiratii de baza ale societatii: 1. sa realizeze dezvoltarea economica pentru a asigura ridicarea standardelor de viata atat in prezent, cat si in viitor; 2. sa protejeze si sa imbogateasca mediul natural atat in prezent, cat si in viitor.

Putem spune ca DD inseamna castigarea unui capital asupra Terrei si nu erodarea lui, inseamna pastrarea consumului de resurse naturale regenerabile in cadrul anumitor limite de refacere a acestora, inseamna transmiterea catre generatiile succesoare nu numai a sanatatii create de om, ci si a sanatatii naturale cum ar fi: surse de apa curata si potabila, terenuri arabile bune, sanatatea biodiversitatii si paduri bogate. Pentru a pune in evidenta obiectivele DD este necesara construirea unui set de indicatori. Ce sunt indicatorii DD? Indicatorii sunt informatii cuantificate care ajuta la explicarea schimbarilor produse in timp. Pentru perioade de mai multi ani, pentru redarea performantelor, sunt folosite anumite masuri economice, ca de exemplu: productia, nivelul ocuparii fortei de munca, rata inflatiei, balanta de plati, gradul de indatorare al sectorului public etc. Pentru acestea sunt agregatele statistice care dau un tablou general. acestea nu explica de ce au loc anumite tendinte si nu reflecta in mod necesar situatia intr-un anumit sector al industriei sau societatii sau intr-o arie geografica. Totusi, in general, indicatorii macroeconomici furnizeaza decidentilor si publicului indicatii suficiente pentru schimbarile din economie. Insa indicatorii DD trebuie sa reflecte imbunatatirea si dezvoltarea fundamentarii procesului decizional si a prioritatilor actiunii politice in directia cresterii bunastarii umane si a ecosistemelor. Functiile de baza ale indicatorilor DD sunt de simplificare, cuantificare si comunicare. Indicatorii, in general, sunt masuri simplificate cu scopul de a face fenomenele complexe cuantificabile, astfel ca informatia sa poata fi comunicata.

33

Necesitatea indicatorilor: oamenii au nevoie sa fie informati ata despre starea mediului, cat si a economiei; indicatorii ofera mijlocul de a lega impactul de mediu de activitatile socioumane; pot ajuta la dimensionarea obiectivelor DD; pot servi la clarificarea confuziei create de popularizarea prin mijloace massmedia a unor date disponibile privind mediul si economia. In general, indicatorii trebuie sa satisfaca urmatoarele cerinte: sa fie reprezentativi; sa fie validati stiintific; sa fie simpli si usor de interpretat; sa arate evolutii in timp; sa fie sensibili la schimbarile de mediu si economice; sa poata fi actualizati la diferite intervale de timp.

In prezent se cunosc peste 120 de indicatori ai DD, grupati in 21 de “familii de indicatori”, respectiv seturi care se refera la diferite aspecte precum: economia, transportul, turism si recreere, producerea de energie, folosirea terenului, resursele de apa, padurile, resursele piscicole, schimbarile climatice, ploile acide, biodiversitatea, deseurile, radioactivitatea si altele. OECD si alte state clasifica indicatorii interconexiunilor dintre mediu si activitatile socio-economice intr-un model conceptual de tipul presiune – stare – raspuns. Activitatile umane exercita presiunea asupra mediului si schimba starea in termenii calitatii si cantitatii stocurilor de resurse naturale. Societatea raspunde la aceste schimbari prin politici economice, de mediu, politici sectoriale si de asemenea prin schimbari in comportament afectand presiunile cauzate de activitatile umane. In modelul prezentat se arata ca sectoarele economice genereaza avutie si bunastare pentru populatie, guvern si alti actori din tara si la nivel international. Totusi activitatea economica si chiar gospodariile insele pot crea presiuni asupra mediului prin consumul de resurse si producerea de poluanti. Calitatea mediului, la randul sau, poate influenta bunastarea indivizilor si a altor actori. Actorii raspund la schimbarile produse in

34

starea economiei si a mediului, prin intermediul modificarilor de comportament si a politicilor care fie ca afecteaza direct mediul, fie ca reduc presiunea din partea sectoarelor economice. Raspunsurile care constrang activitatea economica in scopul protectiei mediului pot fi considerate in acelasi mod ca presiuni, deoarece acestea pot micsora capacitatea sectoarelor de a genera sanatate si bunastare care, in replica, pot stopa dezvoltarea solutiilor la problemele mediului.

Indicatorii de stare reflecta starea economiei, ca si a mediului. Ei masoara calitatea mediului si socul si calitatea resurselor naturale, ca si starea economiei, adica sanatatea economiei si bunastarea populatiei. Indicatorii de stare a mediului se refera la concentratii de poluanti in apa, in aer si pe sol, stocurile de combustibili fosili, padurile, starea pisciculturii etc. Indicatorii de stare a economiei include cresterea productiei (PIB), rata inflatiei, nivelul de ocupare a fortei de munca. Indicatorii de presiune sunt impacturile adverse, respectiv consumul de resurse si cantitatea de poluare, iar indicatorii de raspuns sunt impacturile benefice si anume actiunile de reducere a poluarii sau a consumului de resurse, ca si investitiile in protectia mediului.

Concluzionand spunem ca modelul conceptual de reprezentare “presiune – stare – raspuns” se concretizeaza intr-un ansamblu de indicatori care permit raspunsuri la un set de intrebari si anume: 1. Care este starea mediului sau a resurselor naturale? 2. Cine determina o asemenea stare? 3. Ce se face pentru prevenirea sau remedierea unei anumite stari?

Indicatorii schimbarilor sau ai evolutiei in starea fizica sau biologica a lumii naturale - indicatorii de stare – raspund la prima intrebare. Indicatorii impactului activitatii umane asupra mediului – indicatorii de presiune – raspund la cea de-a doua intrebare.

35

Indicatorii care evidentiaza masurile politice adoptate ca raspuns la problemele de mediu – indicatorii de raspuns – raspund la a treia intrebare. Desigur, indicatorii respectivi nu reprezinta niste elemente fixe date odata pentru totdeauna. Mai degraba acestea reprezinta niste instrumente care utilizate cu intelepciune si precautie pot constitui un suport pentru cerintele de schimbare si ghideaza actiunile guvernantilor, ale organizatiilor internationale, a sectorului privat, ale organizatiilor neguvernamentale si ale altor grupuri majore majore catre dezvoltarea durabila. Pentru transpunerea in practica a indicatorilor prezentati un rol important il joaca, in primul rand, statistica, care furnizeaza informatiile necesare. Se impune crearea de baze de date operationale care sa faciliteze identificarea prioritatilor pentru combaterea pagubelor de mediu si prevenirea problemelor viitoare si sa furnizeze bazele pentru implementarea efectiva a politicilor de mediu. De asemenea, se impune abordarea unei contabilitati “verzi”, care are menirea de a coordona informatiile in diverse domenii: social, economic si de mediu si care exprimate ca indicatori pot fi utilizate drept instrumente pentru politicile de DD. In aceasta directie sunt posibile doua optiuni: -modificarea conturilor nationale pentru calcularea indicatorului de sinteza PIB prin integrarea aspectelor de mediu; -crearea unui cadru de lucru separat sub forma conturilor satelit – o notiune care descrie autonomia relativa a contabilitatii mediului – si stabilirea unui sistem informational economic si de mediu.

Indicatori privind aspectele economice, sociale si ecologice ale dezvoltarii durabile in Romania

Indicatori de presiune

Indicatori de presiune

Indicatori de raspuns

CATEGORIA: INDICATORI ECONOMICI PIB/loc Proportia PIB investitiilor PIB ajustat cu elemente de Cheltuieli in mediu mediului de pe protectia activitati

caracteristice

36

Consumul energetic pe cap Rezerve de locuitor combustibil

existente

de Ponderea resurse

consumului

de

energetice

regenerabile Teren arabil pe cap de Calitatea locuitor Chimicale aplicate Schimbari terenurilor Volumul de masa lemnoasa Cresterea anuala de masa Subventii pentru impaduriri pusa in circuitul economic Suprafete cu tateri Productia piscicola lemnoasa Prevenirea si atenuarea in agricole Productia agricola vegetala utilizarea Efectivul de animale terenurilor Subventii conservarea pentru resurselor

naturale in agricultura

catastrofelor naturale Cresterea anuala a puietilor Reglementari si controlul de pesti pescuitului

Volumul de deseuri produse Concentratiile de substante Cheltuieli pentru controlul Emisii de poluanti in aer Volumul apelor reziduale Consumurile prime, de poluante in aer, sol si apa Calitatea apelor uzate de teren si reducerea poluarii aerului Cheltuieli pentru epurarea cu apelor uzate Cheltuieli gestionarea deseurilor Cantitatea de desuri din Conservarea naturii si a localitatile turistice si trasee peisajelor turistice Cheltuieli pentru rezervatii si parcuri naturale Traficul de pasageri si de Accidente marfuri raportate la Investitii in infrastructura de transport pentru

materii Suprafete

materiale, depozite de deseuri

combustibil, energie Numar de turisti Capacitatea de turism

numarul de vehicule

Reteaua de transport intern Cresterea suprafetelor cu si international Productia de energie drumuri, linii ferate etc Consumul de combustibili Cheltuieli pentru reducerea de emisii Cheltuieli pentru epurarea apelor

Emisii de gaze cu efect de fosili sera

37

Alternative neconventionale CATEGORIA: INDICATORI SOCIALI Rata somajului Indicatori calculati din Cheltuieli pentru ingrijirea sanatatii Reducerea morbiditatii Puterea de cumparare Imbatranirea populatiei Rata mortalitatii Rata morbiditatii Rata bolilor profesionale Gradul de alfabetizare % populatiei scolarizate %populatiei primara Rata de crestere a populatiei % populatiei urbane in total Cheltuieli cu infrastructura urbane populatie pe locuitor in Durata medie de scolarizare % din total copii care au 8 scoala clase Cheltuieli pentru educatie Mortalitatea infantila Speranta de viata la nastere Cheltuieli pentru sanatate

% populatiei sub pragul bugetul gospodariei saraciei

Consumul de combustibili suprafata locuibila fosili pe locuitor Rata de crestere a populatiei Speranta de viata Rata migratiei nete Rata fertilitatii Rata bruta a natalitatii Rata bruta a mortalitatii Densitatea populatiei CATEGORIA: INDICATORI ECOLOGICI AERUL Emisii de poluanti ai Calitatea aerului ambiant: Standarde ambientale, Rata mortalitatii infantile Procentul acces la populatiei facilitatile cu de

canalizare Accesul la apa potabila

aerului: particule de Sox, concentrari de SO2, NO2, emisii standard, tehnologii NOx, CO, VOC, CO2, PM etc; agenti toxici standard economice:

CFCs, CH4, N2O, agenti (plumb); nivelul stratului de Instrumente toxici (plumb, radon) ozon la sol

taxe de emisie, impozite

38

Icarcaturi critice si valori limite de poluanti

legate de energie, preturi si subventii Acorduri voluntare Intelegere de promulgare si intrare in vigoare Cheltuieli si costuri pentru reducerea poluarii aerului Mecanisme pentru de finantare de

cheltuielile

reducere a poluarii aerului APA Utilizarea resurselor de apa: Calitatea apelor interne la Standarde absolut, legat legat de suprafata de eutrofizare, si la ambientale,

sol: standarde pentru scurgeri, tehnologii

disponibilitate, scurgerea la

aciditate, deversari, sedimente standard

suprafata, toxicitate,

utilizarea apei la sol

contaminate, alte probleme Instrumente

economice:

Deversari de la canalizarile ale calitatii apei municipale, de la activitatile industriale si deseuri,

taxe pentru deversarile de apa reziduala, impozite si subventii Acorduri voluntare

scurgeri din agricultura, alte surse de exemplu (cultivarea de apa si uzul pentru sau

aquacultura plantelor animalelor uman

consum),

rezervoarele subterane DESEURI Poluare din desuri (apa, Cantitati soluri) Contaminare toxica, efecte asupra sanatatii umane, Calitatea apei si a solului Standarde ambientale si de curatare, standard Standarde de ingropare tehnologii

39

valori limite

Cerinte de transport Cerinte pentru separarea

deseurilor municipale Instrumente taxe pentru economice: deseuri,

impozite, subventii Cheltuieli pentru colectarea deseurilor Mecanisme pentru deseurilor de finantare

managementul

40

Cap. 7 - STRATEGII SI POLITICI DE MEDIU 1. Conceptele de strategie si politica Strategia de mediu este ansamblul obiectivelor majore, pe termen lung, al modalitatilor principale de realizare ca si al resurselor alocate pentru protectia mediului. Pricipalele componente ale strategiei sunt: a) Obiectivele ce au in vedere orizonturi mai indelungate de timp, de regula 5-10 ani, care se refera la ansamblul activitatilor si actiunilor de protectie si conservare a mediului sau la componentele majore ale acestuia, respectiv protectia si conservarea factorilor de mediu (aer, apa, sol, biodiversitate). Un asemenea obiectiv il reprezinta, de exemplu, prevenirea riscurilor naturale (cutremure, uragane, surpari de teren etc) sau limitarea emisiilor de gaze cu efect de sera; b) Modalitatile de realizare a obiectivelor indica mijloacele sau caile care trebuie urmate pentru atingerea scopurilor (obiectivelor) propuse. Alegerea unei modalitati sau a alteia dintre variantele existente depinde de caracteristicile cantitative si calitative ale activitatii de protectia mediului; c) Resursele alocate sunt prevazute in strategii, de regula, sub forma globala, respectiv sub forma fondurilor de investitii, eventual cu precizarea partii ce revine resurselor umane si materiale necesare. Totodata se indica si sursa de alimentare (surse private, guvernamentale, imprumuturi din banci sau agentii internationale); d) Termenele se refera, de regula, la data declansarii aplicarii strategiei, termenele intermediare ce marcheaza evolutii semnificative in realizarea obiectivelor strategice, precum si termenul final cand se prevede incheierea implementarii strategiei. Strategiile servesc drept fundament pentru elaborarea politicilor de mediu. De exemplu, politica de folosire a apei potabile. Politica cuprinde un set de norme sau ghiduri pentru realizarea obiectivelor strategice care se refera la ansamblul activitatilor sau la componentele majore ale acestora.

2. Strategii si politici de mediu in tarile dezvoltate

41

Obiectivul fundamental al strategiilor si politicilor nationale de mediu il constituie prevenirea si combaterea poluarii sub toate formele de manifestare. Acest obiectiv apare enuntat in toate actele si documentele oficiale legislative, elaborate de catre autoritatile guvernamentale. De exemplu, in Actul Unic European (1987) se stipuleaza necesitatea atestarii politicilor comune la nivelul celor 12 state membre ale Comunitatii Economice Europene. De ce a fost necesara o politica comuna in domeniul protectiei mediului? Din cel putin trei ratiuni, adica: 1. In primul rand, poluarea nu cunoaste frontiere, deci problemele de mediu nu pot fi rezolvate doar in cadrul strict national, ci necesita spatii mai intinse; 2. Necesitatea unei politici comune este justificata pe considerente economice; 3. In al treilea rand, necesitatea unei politici comune decurge din insusi obiectivul fundamental al crearii Pietei Comune (Tratatul de la Roma, 1956) prin care se mentiona “asigurarea conditiilor de viata si de munca ale cetatenilor tarilor membre si dezvoltarea armonioasa a activitatilor economice”. Desi obiectivul nu face o referire expresa la protectia mediului, se considera ca acesta o implica. Incepand cu anul 1972 (Prima Conferinta pentru mediu si dezvoltare de la Stockholm) au fost adoptate cinci programe la nivelul Uniunii Europene (fosta Piata Comuna), in care actiunile pentru protectia mediului sunt comune.

3. Principiile strategiilor si politicilor de mediu Enuntate la nivel national, principiile care orienteaza elaborarea strategiilor si politicilor de mediu stau si la baza tuturor actiunilor intreprinse pe plan mondial. Selectam urmatoarele principii: a) Principiul actiunii preventive consta in luarea unor masuri “in amonte”, adica a masurilor care urmaresc sa preintampine efectele nocive chiar la sursa, pritro reducere graduala a sarcinii poluante; b) Principiul “poluatorul plateste” cere ca costurile poluarii sa fie suportate de cel ce o provoaca, respectiv de catre posesorul instalatiilor industriale care emit poluanti cu repercursiuni asupra sanatatii umane si a mediului inconjurator;

42

c) Principiul “consumatorul plateste” cere transferarea costurilor de mediu asupra consumatorilor prin includerea in preturile de vanzare; d) Principiul regenerarii mediului impune ca masurile intreprinse pentru reducerea poluarii la sursa sa fie asociate cu stabilirea unor obiective de limitare a noxelor, limite care nu pot fi depasite decat cu riscul degradarii intregului sistem ecologic. Pentru tarile membre ale Uniunii Europene, se aplica si alte principii cum ar fi: e) Principiul subsidiaritatii se caracterizeaza prin inlocuirea unor actiunicu caracter ecologic intreprinse la nivel national cu cele realizate la nivel comunitar. Aplicarea acestui principiu face ca statele membre sa asigure finantarea si realizarea la nivel national a altor masuri decat cele preconizate pe ansamblul UE; f) Principiul reducerii poluarii prin folosirea celor mai avansate tehnologii utilizabile in prezent cere ca lupta contra degradarii mediului sa fie coroborata cu rezultatele tehnologice de varf si a “ecotehnologiilor”, ca si cu progresele stiintifice pentru limitarea efectelor nocive asupra sanatatii umane si a mediului natural. Ca urmare a Agendei 2000 si a Declaratiei de la Rio (Rio de Janeiro, 1992) au fost incluse si alte principii cum ar fi: g) Principiul conducerii si coordonarii directe de catre guvern a politicilor si strategiilor nationale de mediu, parti componente ale programelor economice; h) Principiul obligativitatii participarii si responsabilitatii societatii civile la luarea deciziilor si sustinerii actiunilor privind mediul.

43

Cap. 8 - MODALITATILE DE REALIZARE A OBIECTIVELOR STRATEGICE Pentru realizarea obiectivului fundamental de protetia mediului si respectiv a obiectivelor prioritare sunt necesare resurse materiale si financiare, mijloace adecvate de actiune si o serie de instrumente specifice utilizabile in cadrul strategiilor si a politicilor. Principalele mijloace utilizate sunt: 1. cadrul institutional; 2. legislatia de mediu si reglementarile sau cadrul legislativ; 3. mijloace cu caracter tehnic si tehnologic; 4. interventia autoritatilor neguvernamentale si a opiniei publice. Drept instrumente: a) economice b) financiare si fiscale care repercuteaza costurile protectiei mediului proprii fiecarei activitati economice asupra nivelului preturilor platite de producatorii si consumatorii diferitelor bunuri si servicii.

Atingerea actiunilor se realizeaza prin actiunea conjugata a mijloacelor si a instrumentelor mai sus mentionate, folosirea lor izolta nu poate duce la rezultatele scontate.

1. Cadrul institutional Adoptarea si aplicarea strategiei si a politicilor de protectie a mediului implica existenta unui cadru institutional adecvat. Din acest punct de vedere, ultimul deceniu al secolului actual se caracterizeaza prin intensificarea actiunilor de institutionalizare a protectiei mediului. Este denumit “deceniul institutionalizarii”. Institutiile cu atributii in protectia mediului s-au conturat si au evoluat in functie de realitatea economico-sociala specifica fiecarei tari si in functie de complexitatea factorilor de mediu. In majoritatea tarilor organismul central de coordonare a strategiilor de mediu este Ministerul Mediului.

44

Inafara institutiilor nationale, urmare a faptului ca poluarea mediului nu are frontiere, s-au constituit organisme internationale de cooperare in problema protectiei mediului.

2. Cadrul legislativ Ca si cadrul institutional, legislatia de mediu a cunoscut o evolutie continua, prin perfectionarile aduse acoperind practic toate domeniile. Legislatia cuprinde: reglementari juridice; acte normative: standarde si norme; decizii guvernamentale; coduri si ghiduri de mediu.

In varful piramidei cadrului legislativ se afla Legea Mediului, ca punct de pornire pentru elaborarea tuturor legilor si reglementarilor ecologice. Cadrul legislativ vest-european se completeaza cu legislatia si reglementarile UE, care apar sub forma Directivelor comunitare, autorizatii, circulare, norme, proceduri. Legislatia mediului din cele doua state nord-americane (Canada si SUA) se deosebeste de cea vest-europeana prin volumul sau, dar si prin predominarea reglementarilor guvernamentale. Codurile si ghidurile de mediu sunt folosite in unele tari in plus fata de reglementari.

3.

Standardele si normele tehnice sunt acte normative cuprinzand reguli obligatorii prin care se stabilesc insusirile tehnico-economice pe care trebuie sa le indeplineasca un produs sau un serviciu, precum si prescriptiile privind utilizarea acestuia. Aceste standarde si norme sunt elaborate de organele care au autoritate legala si

aplicarea lor este obligatorie.

45

Instrumente economice

Principalele instrumente economice folosite in tarile OECD sunt clasificate in 5 categorii: 1. Taxele – la producatori la beneficiari de administratie.

Taxele – taxele de poluare, taxele de folosinta, taxele pe produs si taxele administrative sunt folosite pentru a descuraja activitatile poluatoare si/sau pentru a furniza asistenta financiara in scopul realizarii de reduceri ale poluarii. Taxele de poluare sunt percepute asupra emisiilor anumitor poluanti, cum ar fi emisiile de SO2 in atmosfera. Taxele de folosinta sunt plati pentru serviciile ecologice efectuate de catre autoritatile publice cade exemplu colectarea deseurilo menajere si tratarea apelor uzate in canalizarea municipala. Taxele pe produs sunt percepute asupra materiilor prime si materialelor sau a produselor comerciale ca un procentaj al pretului pe unitate sau in functie de caracteristicile produsului, de exemplu taxe pentru titei, lubrifianti, ingrasaminte chimice, pesticide. Taxe administrative alaturi de taxele de folosinta sunt cele mai utilizate. In general iau forma de licente sau plati pentru autorizatii de functionare.

2. Subventiile reprezinta ajutorul financiar de stat in vederea aplicarii masurilor de protectie a mediului inconjurator de catre intreprinzatorii publici sau privati. Principalele tipuri de subventii: concesii, respectiv plati directe nerambursabile pentru investirea in actiuni concrete pentru reducerea nivelului de poluare; imprumuturi avantajoase pentru achizitionarea de tehnici sau instalatii antipoluante sau bonificatii la dobanzi in vederea facilitatii imprumuturilor; degrevari fiscale – reduceri de impozite si taxe, exceptari de la obligatiile de import, autorizarea amortizarii accelerate la investitiile antipoluante.

46

3. Sisteme de restituire-depunere. Se instituie o suprataxa asupra produsului, care se restituie dupa returnarea ambalajelor intr0un sistem de colectare.

4. Sistemul de permise comerciabile – vinderea pe piata a drepturilor de poluare intre firme (SUA, Canada ,Germania)

5. Sistemul constrangerilor. Sunt plati pentru neconformare care furnizeaza surse financiare suplimentare pentru a obliga la supunere fata de reglementarile de mediu existente. Instrumentele financiare Sunt considerate toate actiunile finantate din bugetul de stat sau comunitar care se refera fie direct, fie indirect la protectia mediului. Acestea apar sub urmatoarele forme: investitii; fonduri destinate cercetarilor si proiectelor de demonstratie; angajamente financiare in favoarea tarilor in curs de dezvoltare sau a Europei de Est (PHARE). Instrumente fiscale – taxe si impozite

Pentru a folsi cu succes instrumentele economice in managementul ecologic, acestea trebuie sa satisfaca anumite criterii: 1) Eficienta ecologica: instrumentul economic respectiv furnizeaza un stimulent financiar efectiv pentru restaurarea si conservarea calitatii mediului inconjurator la nivelul cerut; 2) Eficienta economica: instrumentul ajuta la obtinerea calitatii ecologice dorite cel putin la costul resursei daca nu chiar sub acesta; 3) Practicabilitate administrativa: este fezabila aplicarea respectivului instrument din punt de vedere al nevoilor de informare, al cerintelor administrative si al acceptului politic?

47

4) Compatibilitate institutionala: instrumentul este compatibil cu politica ecologica abordata si cu cadrul administrativ (institutional) in cadrul caruia trebuie sa se aplice?

Aceste criterii nu trebuie sa fie pe deplin compatibile unul cu altul. Ar fi nerealist sa ne asteptam ca instrumentele sa fie conforme cu toate aceste criterii. In plus, principiul fundamental calauzitor pentru o politica ecologica este principiul poluatorul plateste (PPP), care se leaga de fiecare din cele patru criterii si de aceea merita consideratie in sens propriu, cu drept deplin de aplicare.

48

Cap. 9 - STUDIUL DE IMPACT ASUPRA MEDIULUI

1. Necesitatea si definirea impactului de mediu Orice activitate umana are o serie de implicatii asupra mediului, ce trebuie cunoscute atat ca efecte ditecte, cat si indirecte. Evaluarea impactului asupra mediului este reprezentata de un studiu destinat estimarii consecintelor pe care le poate avea asupra mediului realizarea unui nou proiect sau modificarea unui proiect deja existent. Astfel de proiecte pot fi de exemplu: construirea unei uzine, a unei autostrazi, construirea unei centrale hidroelectrice, irigharea unor terenuri, extinderea unui aeroport sau dezvoltarea unui port etc. Studiul de impact este instrumentul de analiza cel mai important in activitatea de management de mediu. El serveste atat pentru reliefarea stadiului actual al interdependentei dintre mediul inconjurator si activitatile umane, cat si pentru previzionarea reactiilor pozitive si negative ale exercitarii unei activitati proiectate asupra mediului. Prin “impact asupra mediului” se intelege orice efect direct sau indirect al unei activitati umane desfasurate intr-o anumita zona care produce o schimbare a sensului de evolutie a starii calitatii mediului si a ecosistemelor, schimbare ce poate afecta sanatatea omului, integritatea mediului (apa, aer, sol, subsol, paduri, flora, fauna, peisaj, asezari umane, constructii) si a patrimoniului cultural sau afecteaza relatiile socio-economice. Studiul de impact are drept scop evaluarea influentelor asupra mediului, adica evidentierea efectelor favorabile si nefavorabile, in urma desfasurarii unor activitati in prezent si in viitor. Studiul de impact analizeaza consecintele directe si indirecte sau cumulate ecologice (cele ce afecteaza resursele naturale sau elementele componente, structurile si functionarea ecosistemelor aferente), efectele istorice, culturale, sociale, economice sau cele privind sanatatea. Efectele trebuie sa se refere si la actiuni care pot avea atat efecte benefice cat si negative si chiar si in cazul cand se apreciaza ca efectul final va fi favorabil.

49

Studiul de impact urmareste investigarea stiintifica a efectelor complexe rezultate din impactul stiintei si tehnologiei, respectiv al unor activitati sau investitii asupra mediului natural, economic si social, inclusiv cel cultural si politic.

2. Caracteristicile studiilor de impact Abordarea sistemica a fenomenului de impact formuleaza caracteristica principala a studiilor de impact. Aceasta inseamna ca studiul trebuie sa abordeze in totalitate fenomenul de influentare. Pentru aceasta studiul de impact trebuie structurat in raport cu principiile teoriei sistemelor. Realizarea demersului sistemic reclama deci o descriere cat si o analiza sistemica. Punctul de plecare in studierea impactului este construirea unui model al realitatii investigate. Pe baza acestui model, adica a unei imagini preliminare, se contureaza o multime de intrebari, ale caror raspunsuri trebuie obtinute pe parcursul analizelor. Aspecte/Elemente: a) Un prim aspect care trebuie studiat este sursa fenomenului de impact. Se identifica astfel un sistem considerat ca sursa a impactului. Studierea in maniera sistemica incepe cu descrierea evenimentului care declanseaza fenomenul de impact, precum si a procesului specific care a condus la aparitia evenimentului. b) Apoi se analizeaza modul de propagare a impactului general. Aceasta analiza trebuie sa se bazeze pe o determinare cauzala complexa si pe diferite orizonturi de timp. In procesul de manifestare a efectelor pot aparea suprapuneri sau interconditionari ale efectelor. Pe baza acestei analize sistemice se identifica toate elementele necesare descrierii sursei fenomenului de impact, a contextului (economic, social, ecologic) si a implicarii decizionale in aparitia efectelor (efecte intentionate sau neintentionate, efecte urmarite sau neurmarite). Ansamblul acestor elemente formeaza sistemul generator de impact. Cu ajutorul sistemului generator de impact se identifica intreaga scara a efectelor.

3. Etapele de elaborare a studiilor de impact In elaborarea studiilor de impact se pot identifica urmatorele etape: 3.1. Analiza preliminara

50

a) Se stabilesc elemente de apreciere privind necesitatea (utilitatea) realizarii unui studiu de impact, respectiv: intensitatea si dimensiunile impactului perceput; durata efectelor; caracterul de ireversibilitate al schimbarilor; iminenta atingerii unor praguri critice de catre efectele rezultate; gradul de interconditionare cu alte fenomene; costurile implicate de realizarea temei, proiectului si a investitiei (cu cat costul este mai mare, cu ata studiul de impact este mai necesar); redundanta subiectului; masura in care rezultatele studiului pot fi extinse pentru solutionarea si a altor probleme; b) Tot acum se formuleaza elementele de apreciere privind posibilitatile de realizare a studiilor de impact si anume: costul realizarii studiului de impact; durata preliminara a realizarii studiului; baza de date necesara; nivelul de pregatire necesar; complexitatea metodologiei care urmeaza sa fie folosita;

c) De asemenea are loc descrierea obiectului studiului de impact (definirea problemei). Este necesara descrierea detaliata a subiectului studiului. Pe baza acestei descrieri este utila realizarea unui studiu-pilot, care are scopul de a pune sub semnul intrebarii oportunitatea realizarii studiului de impact, urmarind sa confirme sau sa infirme relevanta sa; d) In sfarsit se produce limitarea ariei studiului de impact, adica stabilirea unor limite ale domeniului de investigatie, ca extindere si ca aprofundare, care sa permita orientarea efortului de analiza, astfel incat in conditiile date sa se poata obtine rezultate semnificative. Directiile de limitare a ariei studiului de impact se refera la caracteristicile activitatii preconizate, dimensiunile impactului, orizontul de timp pana la care se studiaza efectele, aria geografica de propagare a efectelor, tipurile de actiuni posibile. Problemele

51

de limitare trebuie sa se bazeze pe conditiile concrete, evaluand in mod critic necesitatile studiului si posibilitatile de efectuare. Studiul pilot poate ajuta si la delimitarea ariei studiului de impact. 3.2. Identificarea efectelor de impact Pentru identificarea efectelor de impact este necesara cunoasterea modului in care se creaza fenomenul de impact pe baza interactiunii dintre componentele sistemului generator de impact, a unor aspecte de principiu referitoare la identificare, precum si a metodelor utilizabile. Identificarea efectelor presupune atingerea unor obiective intermediare, in cadrul unor subetape de elaborare. Succesiunea acestora nu este neaparat fixa, ele putand fi urmatoarele subetape: a) descrierea, analiza retrospectiva si prospectiva a activitatii care face obiectul studiului de impact; b) descrierea, analiza retrospectiva si prospectiva a contextului natural si social; c) Analiza multidimensionala a deciziilor de implementare si utilizare; d) identificarea si descrierea ariilor de impact; e) identificarea efectelor de impact, analiza deciziilor de raspuns la impact. 3.3. Estimarea efectelor Modul de estimare al efectelor are in vedere urmatoarele aspecte: necesitatea si posibilitatea estimarii efectelor; rolul estimarii; marimea efectelor; Marimea este cea mai comuna dimensiune de estimare a efectelor rezultate din impact, ea determinandu-se de obicei pe baza nivelului unor indicatori care caracterizeaza la un moment dat efectele. In domeniile tehnic si economic, efectele se exprima in mare majoritate prin indicatori cantitativi, pe cand in domeniile ecologic, politic si social se folosesc in primul rand indicatori calitativi (aer curat, bunastare, dezvoltare umana etc.). importanta efectelor; probabilitatea efectelor; dinamica efectelor; indicatorii folositi.

52

3.4. Evaluarea efectelor Aceasta presupune definirea listei de efecte supuse evaluarii, precum si evaluarea efectelor folosind seturi alternative de criterii. 3.5. Proiectarea alternativelor de actiune Prin studiile de impact se pot stabili variante de actiune. Aceste actiuni se pot referi la modificarea elementului generator de impact, la modificarea deciziilor de implementare si utilizare, la modificarea contextului social si natural. 3.6. Comunicarea rezultatelor Studiile de impact nu formuleaza decizii, ci largesc aria informatiilor menite sa sprijine factorii de decizie in adoptarea unor strategii care sa contribuie la realizarea obiectivelor social-economice si in acelasi timp sa nu determine aparitia unor efecte negative.

Etapele si subetapele de elaborare a studiilor de impact pot fi sintetizate in modum urmator:

Nr. 1.

Etape Analiza preliminara

Continutul etapei (subetape specifice) - stabilirea subiectelor (identificare, selectare) - descrierea obiectului studiului - limitarea ariei studiului de impact

2.

Identificarea efectelor

- descrierea si analiza retrospectiva si prospectiva a sistemului generator de impact - identificarea si descrierea ariilor de impact - descrierea efectelor de impact, analiza deciziilor de raspuns

3.

Estimarea efectelor

- estimarea marimii, importantei si probabilitatii efectelor pe arii de manifestare

4.

Evaluarea efectelor

- definirea listei de efecte supuse evaluarii - evaluarea efectelor cu seturi alternative de criterii

5. Proiectarea actiunilor si

- identificarea actiunilor menite sa contracareze

53

strategiilor

efectele negative si sa dezvolte efectele pozitive - evaluarea actiunilor cu seturi alternative de criterii - proiectarea strategiilor de actiune

6. Comunicarea rezultatelor

54

Cap. 10 - ORGANIZAREA SI DEZVOLTAREA UNEI PRACTICI PRIVATE IN DOMENIUL MEDIULUI Caracteristici de organizare Dezvoltarea si organizarea unei practici de consulting in managementul ecologic are trasaturi distinctive fata de alte activitati profesionale. In ce constau aceste caracteristici? a) In primul rand trebuie mentionat ca o firma de management ecologic se concentreaza pe nevoia de a intreprinde si a integra studii interdisciplinare; b) O alta caracteristica este data de nevoia de comunicare clara. Pentru depasirea obstacolelor ridicate de necunoasterea vocabularului si a tehnicilor specifice mai multor domenii se impune acuratetea si claritatea comunicarii; c) Problema cea mai critica in practicarea profesiei de manager ecologic consta in faptul ca firma nu poate fi organizata si nu poate functiona doar printr-o singura persoana, ci este necesara o echipa. Experientele arata ca o firma de management ecologic trebuie sa aiba o echipa interdisciplinara formata din cel putin 3-4 persoane. In functionarea cu succes a firmei se puncteaza cateva aspecte importante privind relatiile dintre managerul profesionist si beneficiarii (clientii) sai. Aceste aspecte se refera la urmatoarele: 1. contactarea beneficiarilor (clientilor); 2. elaborarea proiectelor de studiu; 3. organizarea echipei; 4. determinarea metodologiei de lucru si a gradului de detaliere a studiului; 5. fixarea perioadei si aspectele sezoniere; 6. esalonarea lucrarilor; 7. garantarea confidentialitatii; 8. asigurarea credibilitatii; 9. pregatirea pentru audierile publice.

55

1. Contactarea clientilor 1) Aspectul cel mai important in contactarea clientilor il reprezinta intelegerea nivelului de cunoastere al acestora fata de o serie de probleme la care ei se refera. 2) In al doilea rand, in contactarea clientilor sunt deosebit de importante studiile de marketing. 3) In al treilea rand, se obtin rezultate bune prin abordarea directa a clientilor. Aceasta inseamna elaborarea unei “scrisori de intentie” care nu face altceva decat sa introduca firma in banca de date a clientilor potentiali. O alta modalitate de abordare directa o ofera intalnirile la o cafea sau pentru a servi masa. In sfarsit, mentionarea firmei in reviste si publicatii de inginerie sau alte brosuri. Editarea unei brosuri atractive dedicata firmei din care sa nu lipseasca prezentarea foto si a unui text scurt pe coperta poate contribui considerabil la lansarea echipei in fata clientilor. Modalitatile indirecte de contactare a clientilor sunt tot atat de productive ca si cele directe. Dintre acestea se mentioneaza urmatoarele: 1. Participarea la diferite comisioane sau contracte ca membru a unei firme comerciale sau pe actiuni, al unei organizatii profesionale, institute de cercetare, comitete guvernamentale sau fundatii. Aceste grupuri, care dispun de resurse importante, au numeroase contacte de afaceri formale sau informale, oferind acces la informatii greu accesibile si la persoane in pozitie “cheie”; 2. Oratoria in favoarea protectiei mediului . In multe tari dezvoltate sunt amenajate locuri speciale, de obicei in parcuri, unde vorbitorii pledeaza pentru diverse cauze; 3. Participarea la cursuri si seminarii organizate de diferite institutii si laboratoare. Scopul nu este de a invata, ci de a intra in contact cu cei veniti sa invete.

56

2. Elaborarea proiectelor de studiu

In cele mai multe cazuri nu se intelege ca problemele de mediu sunt, inainte de toate, de natura calitativa. Deci acestea trebuie percepute mai intai pe cale senzoriala si apoi se contureaza problema de studiu. Astfel o vizita la locul impricinat este de importanta capitala in toate studiile de impact. Bazandu-se pe cunoasterea cadrului regional (zonal) si pe propria experienta, managerul profesionist poate elabora propunerea-proiect de studiu. Acest proiect trebuie sa includa: o scurta prezentare a aspectelor necesare analizei, timpul solicitat, personalul implicat, coordonatorul lucrarii si raspunderea pentru audiere.

3. Organizarea echipei

In jurul acestui aspect sunt diferite pareri, verdictul fiind dat de practica. Experienta a aratat ca sunt patru posibilitati de formare a echipei interdisciplinare, fiecare cu avantaje si dezavantaje. De asemenea, echipa poate fi permanenta, deci aceeasi la nivelul firmei sau poate fi organizata ocazional, cu specialisti din afara, care se ataseaza la un numar foarte restrans (miezul) firmei. Cele patru posibilitati de formare a echipei (firmei) sunt urmatoarele: a) Personalul este format numai din specialisti in stiintele naturii; b) Personalul este format din specialisti in stiintele naturii si un specialist proiectant in amenajarea teritoriului; c) Personal ingineresc calificat in ecologie; d) Personalul specializat in stiinte sociale, plus specialisti din discipline diferite.

4. Determinarea metodologiei de lucru si a gradului de detaliere

Un proiect de succes cere o anumita intelegere a gradului de detaliere a analizelor, a scarii detaliilor. De exemplu, in analizele socio-economice sunt foarte importante legaturile teritoriale si tendintele evolutiei lor.

57

5. Fixarea perioadei si aspectele sezoniere

Cei mai multi clienti, necunoscatori ai ritmurilor naturale de evolutie, se asteapta ca toate informatiile sa le fie furnizate dintr-o data si intr-un termen cat mai scurt. Spre deosebire de alte firme de consulting, analizele pentru mediul inconjurator sunt legate si de aspecte sezoniere care restrictioneaza timpul de alaborare. O serie de studii de geomorfologie, geologie, piscicultura, fauna migratorie, flora etc necesita observatii atente de-a lungul anotimpurilor, cu variatii mari de la un sezon la altul.

6. Esalonarea lucrarilor

Analizele privind mediul pot fi sectionate in doua faze: a) recunoasterea problematicii de studiu; b) analiza de detaliu. Aceasta etapizare este obligatorie in cazul unor proiecte foarte complexe (de exmplu, hidrocentrale). Studiul de recunoastere trebuie sa identifice cu claritate care sunt aspectele supuse analizei si care sunt metodologiile de lucru. Aceasta etapa poate fi parcursa de 1-3 persoane, timp de o luna de zile, ceea ce face posibila economisirea de timp si de bani. Analiza de recunoastere implica elaborarea unui raport preliminar si a propunerilor detaliate pentru faza a doua a studiului, ceea ce vine in avantajul clientului.

7. Garantarea confidentialitatii

Sunt multe lucrari, mai ales in cazul celor cerute de agentii guvernamentale, unde se vehiculeaza informatii strategice care pot fi obiect de speculatii politice sau in alte scopuri. De aceea este necesara garantarea oricarei discutii (acoperirea in fata documentelor secrete), care sa nu aduca prejudicii reputatiei firmei. Pentru asigurarea confidentialitatii, firma trebuie sa-si insuseasca liniile “vizibile” si “invizibile” inaintea comunicarii de informatii catre agentii economici, public sau presa. De obicei se cere ca disponibilitatea si publicarea datelor sa se faca sub controlul agentiei (clientului) care incheie contractul.

58

8. Asigurarea credibilitatii

Credibilitatea firmei tine de blazonul ei, iar pastrarea acestei credibilitati este lucrul cel mai important de care depinde viabilitatea ei. Pentru mentinerea credibilitatii sunt necesare urmatoarele masuri verificarea atenta (de cel putin doua ori) a datelor de analiza pentru a fi corecte si clare; sublinierea modificarilor facute la cererea clientului si precizarea

consecintelor periculoase in cazul ignorarii unor situatii critice; retragerea datelor si a informatiilor care nu pot fi sustinute veridic in fata instantelor judecatoresti cand declaratia se face sub juramant. Daca clientul insista sa musamalizeze anumite situatii este de preferat ca firma sa se elibereze de orice obligatie sau plata pentru erorile comise.

9. Pregatirea pentru audierile publice

Performantele unei firme de management al mediului sunt evaluate pana la urma cu ocazia sustinerii studiilor in fata comisiilor de avizare sau a instantelor judecatoresti cand este vorba de un litigiu. Redactarea raportului, propunerile de solutii alternative (daca este cazul) si sustinerea acestora trebuie sa se faca cu multa acuratete si argumentate stiintific pe baza de prelucrari de date si informatii interdisciplinare cu tehnici moderne de calcul si analiza. De mare folos este ilustrarea grafica, cu harti, scheme, planse, precum si dactilografierea materialului.

59

Cap. 11 - COSTURI SI ECONOMII ALE MEDIULUI 1. Externalitatile

Dupa cum s-a aratat in capitolele anterioare, orice tranzactie a omului cu natura este insotita de deteriorarea mediului inconjurator. Cand ne plimbam prin parc sau ne incalzim locuinta, noi deterioram mediul. Insa nu orice deteriorare este poluare. In sens strict, poluarea inseamna agresiuni si pagube ireversibile aduse mediului. In conceptie economica, poluarea nu este ceva de natura fizica. Poluarea este un cost, un cost de angajare in activitati productive, cu valoare. Economistii sustin ca daca poluarea reprezinta astazi una din cele mai grave probleme ale civilizatiei noastre, aceasta se datoreaza faptului ca oamenii au neglijat anumite costuri foarte importante. Ce fel de cost este poluarea? Este un cost aparte, cu o caracteristica definitorie si anume se suporta de catre cei care nu au nici o vina sau n-au fost de acord sa se produca astfel. Pe scurt, poluarea se refera la costuri impuse altora fara consimtamantul acestora. O uzina chimica arunca in aer emisii de sulf, azot, clor etc afectand calitatea atmosferei si implicit a sanatatii locuitorilor din zona respectiva. Se spune ca uzina a creat costuri externe celor care respira aerul poluat. Esenta problemei poluarii consta in determinarea efectelor externe sau a externalitatilor. Externalitatea este un efect colateral, bun sau rau, al activitatii de productie sau de consum. Prin urmare, o externalitate poate fi pozitiva sau negativa, iar persoanele (firmele) afectate sunt altele decat producatorul sau consumatorul. Un exemplu de externalitate pozitiva este vaccinarea. Prin vaccin, indivizii devin imuni la o anumita boala, efect care se rasfrange si asupra celorlalti din preajma lor, care nu vor fi contaminati si deci nu se vor imbolnavi. Externalitatea negativa cea mai tipica este poluarea. Pentru a realiza profituri cat mai mari, firmele urmaresc minimalizarea costurilor interne, calea principala de crestere a eficientei. Pe de o parte, se inlocuiesc vechile tehnologii cu altele noi care – asa cum arata istoria postbelica – sunt mai poluante, iar pe de alta parte, nu se aloca decat foarte putin pentru depoluare. De aceea sporirea rentabilitatii se leaga strans de cresterea nivelului de poluare.

60

Externalitatea este folosita intentionat de catre unii (firma poluanta) si este suportata involuntar de catre altii (firme nepoluante, institutii, societatea in ansamblul ei). De aceea se mai spune ca externalitatile sunt costuri sociale, produse de fenomenul de poluare. Cand exista poluare, costurile interne sau proprii de fabricatie care se mai numesc si internalitati difera de costurile sociale, respectiv de externalitati. De exemplu, in cazul unei fabrici de celuloza amplasata pe malul unui rau, costurile celulozei trebuie sa includa atat costurile productiei interne respective, cat si costul pentru toti cei din aval care sunt obligati sa accepte deversarile poluante din apa. Problema externalitatilor este problema efectelor directe si indirecte pe care le genereaza poluarea in sfera economica. Cuantificarea acestor efecte reprezinta cheia de bolta a protectiei mediului.

2. Evaluarea externalitatilor de mediu

Teoretic vorbind, externalitatile sunt reprezentate de costurile necesare pentru aducerea in stare normala a factorilor de mediu (aer, apa, sol) afectati de activitatile economice. Marimea acestor costuri se poate determina in doua moduri: a) prin evaluarea pagubelor provocate de poluare asupra mediului inconjurator; b) prin evaluarea raportului dintre efectele economice si sociale ce s-ar obtine dupa inlaturarea sau reducerea emisiilor poluante si eforturile financiare necesare, cu alte cuvinte masurarea eficientei actiunilor de depoluare. In practica, evaluarea externalitatilor este un proces groi si foarte complicat, aceasta din mai multe motive si anume: - Unele modificari provocate ecosistemelor sunt ireversibile; O serie de pagube aduse naturii sunt necunoscute sau incomplet cunoscute; Unele substante sau produse care initial au fost considerate inofensive, se dovedesc, dupa mai multi ani de folosinta, deosebit de periculoase pentru sanatatea omului si a naturii. O serie de efecte nu pot fi cuantificate direct din cauza complexitatii factorilor de impact sau datorita lipsei criteriilor de evaluare a pagubelor.

61

Cu toate aceste neajunsuri, evaluarea externalitatilor se impune cu necesitate in practica economica, fiind de altfel o caracteristica a societatii contemporane. Dimensionarea externalitatilor contribuie la identificarea pericolelor (riscurilor) si la reducerea impactului nedorit al activitatilor poluante asupra mediului si sanatatii umane. Experienta de pana acum arata ca se cunosc patru metode de evaluare a externalitatilor: 1. metoda calcului direct, care exprima pierderile in unitati naturale, iar ecuatiile si factorii de corectie necesari sunt, in general, cunoscuti si unanim acceptati de spacialisti; de exemplu, la 1 tona de ingrasaminte chimice fosfatice rezulta 2 tone deseuri – fosfogips sau prin arderea unei tone de carbune intr-o centrala electrica se obtine 0,131 tone cenusa; 2. metoda calculului restrictiv, in care evaluarea pierderilor se face prin determinarea cheltuielilor totale (de investitie si alte cheltuieli) necesare pentru depoluarea si refacerea calitatii mediului; 3. metoda substitutiei, care evalueaza avantajele obtinute prin eliminarea pierderilor datorate poluarii; de exemplu eliminarea amenzilor, reducerea zilelor de concediu de boala s.a.; 4. metoda indicilor, prin care se estimeaza pierderile pe baza unor indici rezultati din modele experimentale; din observatiile efectuate in mai multe tari s-a constatat, de exemplu, ca pierderile datorate prezentei SO2 in atmosfera intr-o concentratie de peste 0,15 mg/m3 echivaleaza cu reducerea randamentului laptelui cu 9%, reducerea continutului in grasime a laptelui cu 8% si scaderea in greutate a animalelor vii cu 2637%. Data fiind importanta deosebita a externalitatilor pentru rolul ce-l joaca in viata oamenilor si in protectia mediului, se ridica problema modalitatilor de eliminare a acestora. Se disting doua cai, respectiv doua conceptii strategice: 1. prin “internalizarea” costurilor pentru actiunile de depoluare, adica trecerea pe costurile de productie a mesurilor antipoluante; 2. prin preluarea de catre societate a costurilor de depoluare pe calea subventiilor bugetare.

62

1. Internalizarea costurilor inseamna, in practica, inpunerea de taxe si impozite asupra activitatilor care genereaza externalitati negative. Colectarea acestor sume ar permite societatii (respectiv autoritatilor specializate in protectia mediului) sa ia masuri pentru depoluare. Exista totusi pericolul ca producatorul sa ridice pretul produselor si sa transfere povara depoluarii asupra consumatorului. Pe de alta parte, guvernul ar putea folosi fondurile stranse din impozite si taxe numai cum vrea el, favorizand anumite componente ale mediului si defavorizand pe altele. 2. Subventionarea de la bugetul public a cheltuielilor cu protectia mediului are deficiente si mai mari. Acordarea de subventii bugetare vine in contradictie cu eficienta economica si in plus dezavantajeaza cea mai mare parte a populatiei (care contribuie la formarea resurselor bugetare, nu traieste de pe urma intreprinderilor poluante si poate nici nu cumpara produsele acestora). Eficienta economica in cazul intreprinderilor sau produselor subventionate ar aparea in crestere, desi daca s-ar include cheltuielile antipoluante in costurile interne acestea s-ar dovedi ineficiente sau cu o eficienta scazuta. Pe de alta parte, recurgerea la aceasta modalitate micsoreaza preocuparile agentilor economici pentru gasirea unor solutii biabile de eliminare a poluarii (de exemplu, introducerea tehnologiilor nepoluante, construirea de statii de epurare, filtrare s.a.m.d.). In tarile cu economie dezvoltata, calea cea mai folosita este “internalizarea externalitatilor”. Necesitatea internalizarii costurilor de depoluare decurge din avantajele prezentate pentru poluator: stimuleaza intreprinderile sa adopte tehnologii noi nepoluante; orienteaza productia spre acele produse si servicii care sunt solicitate dupa criterii ecologice; permite incorporarea in productie a desurilor, compensand o parte din cheltuielile de depoluare; ofera informatii privind impactul produsului pe toata traiectoria acestuia, ceea ce faciliteaza proiectarea, reproiectarea sau corectarea performantelor de calitate ale sale.

63

Cap. 12 - CHELTUIELILE PENTRU PROTECTIA MEDIULUI

1. Clasificarea cheltuielilor

Volumul si structura cheltuielilor cu protectia mediului difera de la o tara la alta, chiar de la o regiune la alta in interiorul aceleiasi tari, in functie de potentialul economic si structura sectoriala a economiei nationale pe de o parte si de prioritatile mediului pe de alta parte.Din punct de vedere structural, cheltuielile cu protectia mediului se impart in doua categorii: A. cheltuielile curente B. cheltuielile de investitii

A. Cheltuielile curente cu protectia mediului cuprind: 1) Cheltuielile pentru epurarea (neutralizarea sau tratarea) poluantilor Exprima efortul material, financiar si uman legat de functionarea statiilor si a instalatiilor de epurare a reziduurilor nocive: materii prime, materiale, energie, combustibil, amortizare, reparatii, salarii si alte cheltuieli de manopera. Se suporta de poluator. 2) Cheltuieli pentru controlul si expertizele privind gradul de poluare Aceasta grupa cuprinde valori mari la capitalul de amortismente, pentru ca aparatura si expertizele sunt foarte costisitoare. Se mai include cheltuielile cu personalul ce deserveste aparatura si cheltuielile de intretinere si reparare. Cand aceasta activitate se desfasoara la nivel de intreprindere, atunci toate cheltuielile sunt suportate din costurile de productie. 3) Cheltuielile pentru transportul si depozitarea reziduurilor Cuprind in principal consumul de carburanti, salariile personalului si cheltuielile cu depozitarea. Trebuie suportate de poluator. In cazul deseurilor foarte toxice (radioactive), aceste costuri se suporta atat din buget, cat si de catre poluator. 4) Cheltuielile pentru recuperarea si valorificarea deseurilor si a reziduurilor Se include cheltuielile de prelucrare, fie ca acestea se realizeaza in cadrul unitatii economice respective, fie contra plata in unitati specializate. In cadrul acestor cheltuieli

64

pot sa apara si economii (de exemplu, prin valorificarea unor deseuri materiale, namoluri rezultate din procesul de epurare si ape uzate pentru agricultura). Cand recuperarea si valorificarea se face in cadrul firmei, cheltuielile se suporta de catre aceasta, iar cand se desfasoara in interesul altora, atunci costul revine beneficiarilor. 5) Cheltuielile de cercetare si dezvoltare tehnologica in domeniul protectiei mediului inconjurator Cuprind salariile personalului ce lucreaza in acest domeniu, cheltuielile cu materialele, energia, amortismentele, reparatiile. Aceste cheltuieli se suporta din costurile de productie atunci cand se desfasoara la nivel de firma sau de la buget daca au loc in institute publice specializate. 6) Penalitati pentru depasirea gradului admis de poluare Se efectueaza de catre poluator din veniturile incasate, datorita nerespectarii reglementarilor de mediu. Ele reprezinta mijloace banesti ce se varsa la bugetul statului sau la bugetul local. Se acopera din costurile de productie. Uneori poluatorii considera mai avantajos sa plateasca penalitati dacat sa efectueze cheltuieli cu epurarea poluantilor. De aceea este necesar ca acestea sa fie astfel corelate incat sa-l determine pe poluator sa adopte o atitudine activa de depoluare (de exemplu, schimbarea tehnologiilor). 7) Cheltuieli pentru refacerea daunelor provocate de poluarea neanihilata Acestea sunt foarte diverse, in functie de efectele pe care le are poluarea sau de natura poluantului si difera de la o perioada la alta si de la o zona la alta. In acest caz este foarte importanta valoarea prejudiciilor, delimitarea lor pe cauze si identificarea poluatorului care trebuie sa suporte refacerea lor.

B. Cheltuielile de investitii in capital fix pentru protectia mediului (statii de epurare, instalatii si aparatura de masura si control etc) Reprezinta ponderea cea mai mare (70-75%) in totalul cheltuielilor cu protectia mediului. In unele ramuri cu impact deosebit asupra mediului, investitiile in mijloace tehnice de epurare ajung la 10-15% din volumul total al investitiilor, cum este cazul intreprinderilor chimice sau metalurgice. Aceste cheltuieli se recupereaza de la beneficiarii intreprinderii prin includerea lor in costurile de productie sub forma de amortismente.

65

2. Eficienta economica a cheltuielilor cu protectia mediului

Cheltuielile ce se fac in scopul mentinerii calitatii mediului depind de mai multi factori, precum: -volumul si structura productiei materiale; -structura tehnicilor si tehnologiilor utilizate; -amploarea procesului de reciclare a subproduselor si valorificare a deseurilor; -dimensiunea activitatii propriu-zise de protectie a mediului. Asa de pilda, costurile pentru neutralizarea poluantilor cresc odata cu cresterea volumului reziduurilor nocive, care la randul lor depind de volumul fizic al productiei, de structura acesteia, de tipul tehnologiilor folosite, de natura materiilor prime s.a.m.d. De aici se desprinde concluzia ca eficienta economica a cheltuielilor cu protectia medilui este influentata de o serie de factori exogeni activitatii de poluare. In legatura cu eficienta cheltuielilor pentru mediu se impun doua precizari: 1. nu este posibila inlaturarea completa si definitiva a poluarii, atat din punt de vedere tehnologic, cat si economic; cheltuielile ar fi atat de mari incat nici o societate nu si-ar putea permite acest fapt; 2. procesul de mentinere a calitatii mediului la un nivel acceptabil si foarte bun necesita cheltuieli insemnate, fapt ce afecteaza mersul general al economiilor si al afacerilor, influenteaza productivitatea muncii, in unele cazuri cu consecinte nedorite asupra nivelului salariilor si preturilor. De aceea, este deosebit de importanta urmarirea riguroasa a eficientei economice a cheltuielilor cu protectia mediului. Eficienta (E) economica se obtine prin raportarea efectelor obtinute in directia imbunatatirii calitatii factorilor de mediu la eforturile, respectiv cheltuielile efectuate cu masurile de depoluare, respectiv

E=Ef Ct

66

unde Ef – efectele Ct – cheltuielile totale (investitii si cheltuieli curente) cu protectia mediului sau invers

E’=Ct Ef Conditia de eficienta este ca E ≥ E lim, unde E lim - efiecienta limita sub care nu se poate cobori deoarece ar insemna o pierdere pentru orice proprietar de capital

E lim = r d + r i + r r, unde r d = rata dobanzii r i = rata inflatiei r r = rata riscului Problema cea mai semnificativa este determinarea optimului economic, adica a eficientei maxime a activitatii de protectie a mediului, dat fiind faptul ca intotdeauna exista si un optim tehnic, iar poluarea nu poate fi anihilata in totalitate. Prin urmare nivelul optim al eficientei se obtine atunci cand raportul dintre efecte si cheltuieli este maxim, respectiv

Ec(x) /C(x) – maxim, unde

Ec(x) – economiile ce apar prin inlaturarea pagubelor; C(x) – cheltuielile antipoluante x – gradul de puritate a mediului (indirect este randamentul statiilor de epurare)

67

Sub forma inversa:

C(x) / Ec(x) – minim,

adica cheltuielile cu protectia mediului au eficienta cea mai mare atunci cand valoarea lor raportata la valoarea pagubelor inlaturate (economiile obtinute) este minima.

68

BIBLIOGRAFIE

1. ***, Commission of the European Communities, “ Pricing policies for enhancing the sustainability of water resources”, Brussels, 2000
2. ***, Delega ia Comisiei Europene în România, “Fişă de sector: protec ia mediului”, Bucureşti, Ianuarie 2003

3. ***, Guvernul României, “Programul Na ional de Aderare a României la Uniunea Europeană”, cap.3.6. “Calitatea vie ii şi a mediului”, Bucureşti, 2000
4. ***, OECD Policy Brief, “Environmentally related taxes:Issues and Strategies”, Paris, 2001 5. ***, , “Environmentally-related taxes data-base”, Baza de date on-line, www.oecd.org actualizată la 1.10.2002 6. *** - “Handbook for Implementation of EU Environmental Legislation” (On-Line), European Commission, July 2002; 7. *** - Materiale documentare Ministreul Apelor si Protec iei Mediului (MAPM), www.mappm.ro 8. *** - Legea Apelor 107/1996; 9. *** - Ordonan a de Urgen a nr.107 / 5.09.2002 privind înfiin area Administra iei Na ionale “Apele Române”, Monitorul Oficial Nr. 691 / 20.09.2002 10. *** - Materiale documentare Administra ia Na ionala “Apele Române”, www.rowater.ro 69