PROFIT & INFORMAŢIE
Componenta economică: Actorii

Abstract/Resume The notion of intelligence is seeing increasingly in the activities of Romanian society. Two reasons are at least. The first is related to major transformations and openness that characterize the current stage by passing Romanian society. The second reason is caused by contact with all that means dynamism, mobility, communication and efficiency in an activity. In this paper, first, I will try to identify some features characteristic of the relationship between civil society and intelligence community, only of its economic component. Then, like a topic of the paper, I will develop some ideas about the actors which manages in terms of intelligence, the processual relationship between civil society and intelligence community, in the economic field.

Aspecte introductive Noţiunea de intelligence se întâlneşte din ce în ce mai des în activităţile societăţii româneşti. Cel puţin două sunt motivele. Primul este legat de transformările majore şi deschiderea ce caracterizează etapa actuală prin care trece societatea românească. Al doilea motiv este determinat de legătura cu tot ce înseamnă dinamism, mobilitate, comunicare şi eficienţă într-o activitate. În această lucrare voi încerca, mai întâi, să identific unele trăsături caracteristice ale relaţiei dintre societatea civilă şi comunitatea de informaţii, specifice doar componentei economice ale acesteia. Prin importanţa sa, domeniul economic este, pe de o parte, principala dominantă a existenţei şi dezvoltării societăţii, iar pe de altă parte, din punct de vedere al comunităţii de informaţii - o specializare şi o valoare de apărat împotriva vulnerabilităţilor, ameninţărilor şi pericolelor care se manifestă în societate, atât în plan intern, cât şi internaţional. Apoi, ca subiect principal al lucrării, voi dezvolta câteva idei în legătură cu actorii ce gestionează din punct de vedere al informaţiei relaţia procesuală dintre societatea civilă şi comunitatea de informaţii în domeniul economic. În acest context, voi încerca să răspund la câteva întrebări, pornind de la principalul element determinant al economiei societăţii – profitul: - cine sunt actorii care gestionează informaţii în mediul economic al societăţii? - dacă aceşti actori formează o comunitate civilă de informaţii? - care sunt trăsăturile care caracterizează relaţia dintre actorii comunităţii civile de informaţii şi agenţiile de informaţii ale statului?

Întoarcerea la esenţe Observăm, de prea multe ori, că în societate, comunicarea nu este întotdeauna eficientă. Pornind de la premisa că între entitatea care emite şi cea care recepţionează există dorinţa de comunicare şi de dialog, o posibilă cauză a ineficienţei comunicării este legată de înţelegerile diferite a noţiunilor cu care se operează. De aceea consider că este important să identificăm definiţiile acceptate ale noţiunilor cu care operăm şi cadrul legal care guvernează activitatea actorilor în sfera economică. Bineînţeles în aria intereselor de siguranţă naţională şi a informaţiilor care circulă în sfera economică a societăţii. În Legea Siguranţei Naţionale din 1991, Capitolul 1, Dispoziţii Generale Art. 1, care din păcate nu a mai fost actualizată la impusurile perioadei actuale, definirea siguranţei naţionale în domeniul economic ar fi: starea de legalitate, de echilibru şi de stabilitate economică necesară existenţei şi dezvoltării statului naţional român, ca stat suveran, unitar, independent şi indivizibil, menţinerii climatului de exercitare neîngrădită a drepturilor, libertăţilor şi îndatoririlor fundamentale ale cetăţenilor, potrivit principiilor şi normelor democratice statornicite prin Constituţie [1]. Bineînţeles că stabilitatea economică nu poate fi despărţită în practică de stabilitatea socială şi cea politică, iar exercitarea deplină a drepturilor, libertăţilor şi îndatoririlor fundamentale ale cetăţenilor nu pot fi închipuite în lipsa menţinerii ordinii de drept. Dar pentru acest exerciţiu teoretic, încercăm să ne rezumăm strict la sfera economică. În aceeaşi lege, Art. 3, lit. f defineşte ameninţările specifică sferei economice: actele de distrugere, degradare ori aducere în stare de neîntrebuinţare a structurilor necesare bunei desfăşurări a vieţii social-economice [1]. O altă ameninţare ce se poate manifesta în domeniul economic, mai ales în afacerile industriale şi cercetare – dezvoltare, este cea definită de Art. 3, lit. e: spionajul, transmiterea secretelor de stat unei puteri sau organizaţii străine ori agenţilor acestora, procurarea ori deţinerea ilegală de documente sau date secrete de stat, în vederea transmiterii lor unei puteri sau organizaţii străine ori agenţilor acestora sau în orice alt scop neautorizat de lege, precum şi divulgarea secretelor de stat sau neglijenţă în păstrarea acestora [1]. Capitolele 3 şi 4 aduc unele lămuriri necesare pentru definirea relaţiilor dintre instituţiile statului care apără siguranţa naţională şi celelalte entităţi ale vieţii civile: ministerele, toate celelalte organe ale statului, organizaţiile din sectoarele public sau privat trebuie să acorde sprijinul necesar, să ia masurile necesare sau să solicite sprijinul organelor cu atribuţii în domeniul siguranţei naţionale pentru realizarea măsurilor necesare înfăptuirii siguranţei naţionale în domeniul lor de activitate. Legea 14 din 1992, aduce clarificări suplimentare privind competenţele în sfera economică a principalului serviciu naţional de informaţii şi referitoare la relaţiile pe care acesta le are cu agenţii economici: Serviciul Român de Informaţii verifică şi oferă date cu privire la persoanele care urmează să ocupe funcţii, ce presupun accesul la informaţii şi activităţi cu caracter secret de stat, în instituţii publice, regii autonome sau societăţi comerciale. De asemenea, Serviciul Român de Informaţii acordă asistenţă de specialitate pentru apărarea secretelor aflate în posesia persoanelor fizice sau juridice din sectorul privat, la cererea acestora, contra cost [6]. Este un pas în plus, clarificator asupra relaţiilor instituţionale, existând posibilitatea ca activitatea Serviciului Român de Informaţii să se interfereze cu cea a societăţilor comerciale şi în cazul solicitării acestora, dar cu condiţia ca cele din urmă să fie în contact cu informaţii secrete de stat sau care nu pot fi divulgate potrivit legii. Era încă anul 1992, în care economia românească era privită majoritar ca o economie de stat. O altă lege importantă a comunităţii de informaţii, cea de organizare şi funcţionare a Serviciului de Informaţii Externe, subliniază, în art. 11, relaţia acestei instituţii cu entităţile economice româneşti: are dreptul, în condiţiile prevăzute de lege, să solicite şi să obţină de la persoane juridice şi fizice date, informaţii sau documente necesare pentru îndeplinirea atribuţiilor sale [7]. Paşii hotărâtori au fost făcuţi prin apariţia Doctrinei Naţionale a Informaţiilor pentru Securitate şi în 2005, când Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) a hotărât înfiinţarea Comunităţii Naţionale de Informaţii (CNI). Şi doctrina face referiri la componenta economică de siguranţă naţională. Astfel, ca una din valorile de securitate naţională, economia de piaţă este o componentă a sistemului axiologic de referinţă în elaborarea politicilor de securitate naţională, iar prosperitatea economică este definitorie, fundamentală pentru siguranţa naţională (principala garanţie oferită de către statul român privind apărarea eficientă a democraţiei, statului de drept, ordinii constituţionale şi valorilor supreme garantate de Constituţie) [10]. Un pas important este marcat de modul cum este definită în prezent securitatea economică, drept una din componentele securităţii naţionale: starea economiei fundamentată pe prosperitate, legalitate, echilibru şi stabilitate şi bazată pe principiile economiei de piaţă, exprimată prin ordinea de drept şi asigurată prin acţiuni de natură economică, politică, socială, juridică şi de altă natură [7]. Există deja diferenţe, nu numai de nuanţă, faţă de definiţia de acum aproape 20 de ani. De asemenea este interesant modul de definire a sarcinilor actuale: generale - ce vizează elaborarea strategiei generale a activităţii şi respectiv specifice - ce stabilesc identificarea, evaluarea şi gestionarea disfuncţiilor, vulnerabilităţilor, riscurilor, ameninţărilor şi/sau pericolelor care vizează valorile de securitate economică, facilitează acţiunile/operaţiunile de subminare economică, distrugere, degradare sau compromitere a infrastructurilor economice ori folosirea acestora în scopuri contrare intereselor României [7].

Evoluţii ale economiei româneşti Ceea ce trebuie subliniat, este legat de diferenţele existente între situaţia economică din 1991, când a fost adoptată legea Siguranţei Naţionale şi situaţia prezentă. Începutul anilor ’90 pot fi caracterizaţi de o economie naţională aflată sub controlul statului, de o anumită viziune asupra interpretării secretului de stat, mai apropiată de economia centralizată, de impactul minim a componentei private în economie, de reduse investiţii directe străine în economie şi de o situaţie precară în sfera alianţelor internaţionale. Lucrurile au evoluat de atunci, iar comunitatea de informaţii este permanent atentă la mutaţiile majore, pentru a adapta cat mai bine necesităţilor de apărare a siguranţei naţionale. Chiar dacă cadrul legislativ al legilor organice a rămas nemodificat de atâţia ani. Acum România este mult mai racordată la circuitele internaţionale. Influenţele majore ale acestor ani au fost şi sunt determinate de pregătirea şi respectiv integrarea în Uniunea Europeană şi cea în NATO. Cadrul legislativ a devenit mai coerent şi mai adaptat necesităţilor, ca să nu mai amintim de primatul legilor internaţionale faţă de cele naţionale, iar necesităţile de apărare şi organizarea acesteia s-au adaptat condiţiilor generale ale alianţei militare. Circuitul informaţiilor clasificate a devenit mult mai complex, în categoria secretelor de stat apărând şi informaţiile clasificate din sfera multinaţională a alianţelor. Bineînţeles că au rămas şi informaţiile secrete proprii statului român. Dar şi aici s-a produs o mutaţie importantă, dacă ne gândim la domeniul economic. Dar poate că, influenţa cea mai importantă a rezultat din glisarea de la o economie centralizată de tip socialist, integrată într-un tratat în care calitatea nu era întotdeauna pe primul plan, spre o economie de piaţă deschisă, poate prea puţin protejată împotriva vulnerabilităţilor, ameninţărilor şi pericolelor, raportat la etapa prea lungă şi dificilă a tranziţiei. Câteva elemente concrete, care au făcut diferenţa: - transferul masiv al populaţiei active spre economia privată: dacă populaţia civilă activă era în 1992 de peste 11,4 milioane persoane [3], la nivelul anului 2007 se înregistrau aproape 10 milioane [2], din care circa 2,8 milioane în industrie [2], populaţia ocupată în industria privată reprezentând 26,1% [2], ceea ce reprezenta circa 1,6 milioane persoane, nivel înregistrat aproape şi în martie 2008 [2]; - migraţia populaţiei active spre zona rurală, numai între 2005 – 2007 fiind înregistrate oficial peste 300.000 schimbări de domicilii de la urban spre rural [2]; - migraţia externă, cifrele neoficiale indicând aproape 2 milioane de români, iar datele statistice ale perioadei 2005 – 2007 arătau că circa 35.000 români şi-au stabilit oficial domiciliul în străinătate [2]; - reducerea drastică a industriei de apărare. Conform ultimelor decizii ale guvernului, industria de apărare, care mai are doar 17 sucursale ale Romarm, va rămâne în mediu cu 70 de angajaţi pentru fiecare sucursală, care să se preocupe de pază şi conservarea obiectivelor, în vederea unor eventuale privatizări [5]; - scăderea majoră a domeniul cercetării româneşti, atât ca activităţi, cât şi ca număr de cercetători - spre exemplu în 2006, ponderea cheltuielilor sectorului de cercetare-dezvoltare fiind de 0,46% din PIB [2], când în ţara noastră PIB/locuitor era de 9100 PCS (faţă de o mediu UE de 24500 PCS sau un maxim luxemburghez de 65700 PCS, unde PCS reprezintă Puterea de Cumpărare Standard, ca monedă de referinţă la nivelul UE, pentru a exprima rezultatele Programului European de Comparare şi ca o valută care elimină influenţa diferenţelor de preţuri între statele membre) [2]; în anul 2005 mai lucrau în cercetare 41 mii de persoane, majoritatea – 39 mii activând în Bucureşti [3]; - creşterea investiţiilor directe străine în economia românească. Investiţiile străine directe (ISD) s-au cifrat anul trecut la 7,25 mld. euro, din care mai mult de jumătate (3,7 mld. euro) a fost reprezentată de creditul net primit de la investitorii străini, 2,2 mld. euro a constat în participaţii la capital, iar 1,33 mld. euro - profit net reinvestit [4]. Din valoarea participaţiilor directe la capital în 2007, 1,6 mld. euro au fost pentru dezvoltarea firmelor. Proiectele greenfield au însumat 385 mil. euro, în timp ce pentru fuziuni şi achiziţii au fost alocate 233,4 mil. euro [4]. ISD orientate spre industrie au reprezentat 40,7% din totalul acestora [4]. Un alt factor remarcabil e că 64,3% din totalul ISD, în 2007, s-au orientat către economia bucureşteană [4]. Mai trebuie subliniat că primele trei ţări din care provin ISD au un aport total de 49,4% din total şi că acestea sunt Austria (21,4%), Olanda (16,3%) şi Germania (11.7%), [4]; - reducerea numărului cadrelor militare, atât din sistemul siguranţei naţionale, cât şi cel al apărării naţionale. În martie 2008, totalul salariaţilor din administraţia publică şi apărare fiind de 210,6 mii persoane [2]; Sunt unii din principalii factori care au determinat în mod firesc, în ultimii 18 ani, o reducere a numărului persoanelor cu acces la documente şi informaţii secrete de stat şi o concentrare a informaţiilor clasificate mai ales în sfera instituţiilor statului şi mult mai puţin în sfera societăţilor comerciale.

Rolul informaţiilor în economie: profitul societăţii comerciale Nu se pune la îndoială ca persona care deţine cât mai multe informaţii importante, deţine şi puterea adecvată sau că o firmă este cu atât mai eficientă cu cât asimilează mai multe informaţii din piaţa sa de interes. Doresc doar să identific acea conexiune dintre securitatea economică şi activitatea economică bazată pe informaţie. Dacă există şi ce o caracterizează. Printre altele, securitatea economică există când starea economiei are un grad suficient de prosperitate şi denotă respectarea principiilor economiei de piaţă. Prosperitatea reprezintă bunăstarea, adică bogăţia şi pricopseală, în termeni economici, profitul pentru o societate comercială [11]. Pe de altă parte, economia de piaţă este definită de: piaţă, monedă, cerere, ofertă, schimb, concurenţă, costuri, preţ, profit şi respectul faţă de mediul ambiant. Principiile economiei de piaţă fac trimitere la: dreptul de proprietate individuală, piaţa ca relaţie între cerere şi ofertă, statul ca agent economic autonom şi nu în ultimul rând promovarea concurenţială a unor tehnici şi tehnologii moderne ce asigură pe această bază creşterea profitului. Se observă că din orice punct de vedere, când analizăm o economie de piaţă, orice enumerare cuprinde şi noţiunea de profit. Între securitatea economică şi profit există o conexiune puternică şi se manifestă legături strânse, atât ca o condiţie a echilibrului economic şi a bunăstării societăţii, dar şi ca obiect de evaluare când profitul se obţine în afara cadrului legal. Dezvoltarea tehnologică, evoluţia dintre cerere şi ofertă au determinat creşterea rolului informaţiei pentru obţinerea profitului de către o societate comercială. Astfel, pe de o parte, firmele încearcă să se organizeze cât mai bine în interiorul organizaţiei, pe de altă parte, fac eforturi pentru a înţelege bine şi rapid, oportun ce se întâmplă în exteriorul organizaţiei, în piaţă, cu clienţii şi concurenţa şi de ce nu, cu propriile produse şi imagine, iar în al treilea rând apelează la prestatori specializaţi, prin externalizarea unor activităţi sau prin solicitarea de consultanţă sau alte servicii. În mediul economic, informaţia este o comunicare, o dată sau un mesaj care transmite unele cunoştinţe sau semnificaţii despre starea, situaţia unor evenimente, fapte, procese, idei, opinii economice, sociale, ştiinţifice. Ea primeşte în timp tot mai mult un sens obiectiv, desemnând legăturile prin semnale între diverse sisteme şi subsisteme materiale. Informaţia reprezintă materia primă pentru conducerea unei firme [12]. La acest punct doresc să fac o observaţie referitoare la o clasificare după binomul conducere – informaţie esenţială pentru activitatea firmei. În economia românească am întâlnit două mari categorii de firme: acelea (mijlocii şi mari) care au o organizare apropiată de structura companiilor multinaţionale care operează în ţara noastră şi respectiv faimoasele IMM (mici şi mijlocii) care au fost create şi dezvoltate sub impactul unei personalităţi, devenit administrator, director general sau preşedinte al consiliului de administraţie. Raportul dintre volumul total al informaţiilor şi cele esenţiale - intelligence, care stau la baza deciziilor este diferit, ca şi sensurile circuitelor acestora. În primul caz, departamentele culeg, prelucrează şi promovează informaţiile, devenite intelligence, de interes pentru conducere, pe baza cărora se iau deciziile. În a doua situaţie, esenţa se află la nivelul patronului. El obţine, de regulă, cele mai bune informaţii, de multe ori pe care le ţine pentru sine, are cele mai bune contacte şi uşi deschise şi îndrumă, la amănunt, directorii-angajaţi, iniţiativa venind de cele mai multe ori de sus în jos. Totuşi, cu cât se dezvoltă mai mult acest tip de organizaţie, acest raport începe să încline spre prima situaţie prezentată. Tocmai pentru a obţine, gestiona, analiza, integra şi valorifica cât mai bine datele şi informaţiile, pe de o parte componenta de informatică, iar pe de altă parte structurile departamentale ale unei companii, au cunoscut evoluţii semnificative. Iar toate aceste se încearcă a fi integrate în sisteme proprii de management al calităţii, prin standarde ISO, pentru ca fondul de date şi informaţii de care dispune organizaţia în interior să contribuie la creşterea eficienţei activităţii.

Actorii şi instrumentele lor de gestionare a informaţiilor economice Reţelele informatice ale companiilor au dezvoltat, începând cu anii ’60, soft-uri pentru asistarea fluxurilor de producţie – aşa numitele MRP (Material Resource Planning) şi care au inspirat, în anii ’90, la dezvoltarea sistemelor software ERP (Enterprise Resource Planning), care facilitează integrarea tuturor informaţiilor dintr-o organizaţie într-o platformă unică. Scopul ERP este să asigure transparenţa datelor în cadrul unei organizaţii şi să faciliteze accesul la orice tip de informaţie utilă în desfăşurarea activităţii [13]. Cele mai eficiente sisteme ERP sunt programe modulare, pentru ca fiecare arie de activitate a companiei să fie acoperită de către o aplicaţie specifică: producţie (planificarea şi urmărirea producţiei); gestiune (evidenţa stocurilor, a furnizorilor, a plaţilor şi încasărilor); salarii (calculul salariilor şi managementul informaţiilor referitoare la personal); contabilitate (evidenţa financiar contabilă); imobilizări (evidenţa mijloacelor fixe şi calculul amortizării); CRM (managementul relaţiilor cu clienţii); BI (rapoarte, analize, prognoze) [13]. Ultima componentă amintită, BI este un alt instrument fascinant, util managementului informaţiilor din interiorul companiei, pentru obţinerea aşa numitei intelligence, necesară îmbunătăţirii procesului de luare a deciziilor de către conducerea superioară. BI reprezintă componenta de Business Intelligence, care este o platformă informatică de prezentare a informaţiilor factorilor decizionali, într-un mod corect, coerent, util şi specific, în timp util, pentru a putea servi în luare unor decizii eficiente. Platformele de Business Intelligence pun la dispoziţia decidenţilor situaţii, grafice, planuri, care se modifică instantaneu în raport cu datele şi informaţiile introduse în reţeaua informatică a organizaţie. Posibilităţile sunt impresionante, dacă luăm ca exemplu unele din soluţiile oferite de Microsoft şi partenerii săi: Microsoft SQL Server - Enterprise, Standard, Workgroup sau Express; Integration Services; Analysis Services; Online Analytical Processing; Key Performance Indicators; Multidimensional Expressions; Unified Dimensional Models; Data Mining; Reporting Services; Microsoft Office Business Intelligence Accelerators. Pare şi este impresionant, dar e vorba doar de fructificare eficientă a fluxurilor de date şi informaţii existente prin departamentele organizaţiei. Însă pentru a genera profit continuu, organizaţia nu se poate baza doar pe informaţiile din interior. Esenţial este să ştie ce se întâmplă pe piaţa de interes, în afara sediului său, acolo unde acţionează concurenţa, sunt clienţii şi se interferează cu instituţiile statului, inclusiv agenţiile de informaţii. Totuşi, pentru a arăta importanţa acestor date şi sisteme, amintesc că firmele şi-au dezvoltat structuri specializate de protecţie: pază, security, iar acolo unde este cazul - compartimente cu personalul anume desemnat pentru realizarea protecţiei informaţiilor clasificate. Şi în cazul obţinerii de informaţii din afara companiei, dar şi de transmiterea a comunicării pe piaţă, există o istorie a evoluţie departamentelor specializate. Aceste modificări s-au produs într-un ritm mai alert în economia românească, după 1990, când funcţionau doar departamentele de personal/resurse umane, vânzări şi cele de analiză – planificare. Apoi au apărut departamentele de marketing şi ceva mai târziu structurile de Public Relations (PR). Philip KOTLER, fondatorul „managementului marketingului” îndemna „uitaţi-vă mai întâi în exteriorul firmei dumneavoastră, atunci când căutaţi posibilităţi de câştig” [14]. Pentru specialiştii unui departament de marketing, satisfacţia clientului este scopul principal. Deja s-a impus marketingul holist, în locul celui tactic, în care marketarii trebuie să-şi lărgească perspectiva asupra nevoilor şi stilurilor de viaţă ale clienţilor săi, care nu trebuie priviţi ca un simplu consumator şi să se pună în practică modalităţi mai variate de servire a acestora. Marketarii trebuie să evalueze modul în care acţionează toate departamentele organizaţiei pentru satisfacţia clientului. De asemenea departamentul de marketing trebuie să adopte o perspectivă mai amplă asupra propriei ramuri de activitate, a protagoniştilor şi a evoluţiei ei. De aceea îi trebuie permanent accesul la cât mai multe informaţii. În acest sens, au fost dezvoltate metode de culegere a datelor şi informaţiilor, de la chestionare, interogare clienţi, evaluare concurenţi la expoziţii, studierea surselor deschise etc… În privinţa concurenţei, îndemnul lui KOTLER este: „staţi cu ochii pe ei”. Iar Sun Tzu spunea: „Misiunile de recunoaştere nu sunt decât arareori timp pierdut” [14]. De asemenea şi Theodore LEVITT, unul din mogulii marketingului, amintea că „noua concurenţă nu se duce între ceea ce produc firmele în fabricile lor, ci între ceea ce adaugă la produsele rezultate din fabrică, sub forma ambalajului, serviciilor, publicităţii, asistenţei pentru clienţi, finanţării, aranjamentelor de livrare, depozitării şi altor lucruri care au valoare pentru oameni” [14]. De aceea, marketingul, chiar dacă impune cei 4P (produsul, preţul, plasamentul şi promovarea), nu este o bătălie a produselor în sine, ci a percepţiilor pe care consumatorii le au asupra produselor [15]. Deci ne întoarcem la comunicare şi informaţii. Întrucât profitul nu depinde doar de acţiunile concurenţei şi cerinţele clienţilor, firmele occidentale au introdus o nouă specializare în gestionarea informaţiilor şi comunicare: PR-ul, care încă pătrunde destul de greu în societăţile comerciale cu capital românesc. Esenţa Relaţiilor Publice, ca parte a strategiei de management, constă în cele două funcţii ale sale: pe de o parte să răspundă aşteptărilor acelora ale căror comportamente, judecăţi şi opinii pot să influenţeze modul de operare şi dezvoltare a firmei, iar pe de altă parte să-i motiveze, astfel încât să se armonizeze interesele firmei cu ale acestora, care de multe ori formează aşa zisele publicuri ale firmei (media, angajaţii, comunităţile, guvernamentale, investitori, consumatori, internaţionale, speciale) [16]. Esenţa activităţii de PR este ca, pe baza gestionării informaţiilor despre organizaţie, despre diverse situaţii cu impact şi despre anumite publicuri, să fie menţinută reputaţia organizaţiei. Pentru obţinerea informaţiilor necesare, PR poate realiza cercetare informală (ca tehnici fiind măsurătorile discrete, auditurile, analiza informării publice), cercetarea jurnalistică, auditurile de opinie, analiza informării publice [16]. Experţii în PR sunt expuşi cel mai mult situaţiilor de criză în companie, când trebuie să acţioneze rapid, prin acţiuni de comunicare, informare publică, publicitate, propagandă, astfel încât imaginea organizaţiei să fie cât mai puţin afectată. Nu există programe universitare pentru crearea de experţi în PR. Aceştia sunt preluaţi de cele mai multe ori din persoanele cu o bună reputaţie profesională din Marketing, comunicare şi chiar din sfera serviciilor de informaţii. Diviziunea specializărilor legate de producerea de intelligence, într-o societate comercială, nu s-a oprit. Datorită diverselor evoluţii, creşterii competitivităţii, sporirii vitezei de circulaţie a informaţiilor, redimensionării pieţei de interes sub efectul globalizării, pentru companiile de top a mai apărut o cerinţă de aprofundare a modului de lucru cu informaţiile, tocmai pentru a-şi menţine avantajul competitiv şi profitul. S-a simţit necesară o cunoaştere şi mai bună a mutaţiilor din piaţă, printr-o orientare aprofundată spre informaţiile de interes şi oportune din exteriorul organizaţiei. Era necesară o soluţie pentru obţinerea unor informaţii din exterior, care combinate cu cele din interior, având la dispoziţie şi mijloace IT pe măsură, să furnizeze intelligence-ul, atât de necesar luării unor decizii oportune, care să poată previziona evenimentele ce se vor declanşa pe piaţă. Aşa a apărut o nouă specializare, destul de nouă pentru firmele româneşti cu capital integral autohton: Intelligence Competitiv (IC). Societatea Profesioniştilor în Intelligence Competitiv (SCIP), cu sediul central în SUA, defineşte intelligence-ul drept „cunoştinţele despre intenţiile competitorilor şi despre schimbările neanticipate din piaţă, cunoştinţe rezultate din scanarea documentelor publice, monitorizarea internetului şi a mass-media şi din informaţiile furnizate de clienţi, furnizori, parteneri, angajaţi şi experţi din industrie” [17]. Astfel, IC este un proces sistematic şi continuu de culegere şi de analiză a datelor şi informaţiilor despre competitori, provenind din surse publice, în scopul obţinerii unui avantaj competitiv durabil pe piaţa de interes [17]. Se acţionează ca IC să permită companiilor nu numai să reacţioneze la mutaţiile de pe piaţă de interes, ci chiar mai mult, să anticipeze schimbările viitoare. IC se doreşte a fi mai subtil decât celelalte specializări ale companiei, în ceea ce priveşte managementul informaţiilor. IC pleacă de la premisa că un sistem eficient de colectare şi valorificare a informaţiilor, trebuie să ţină seama de faptul că experienţa, deprinderile, expertiza, judecata şi emoţiile, într-un cuvânt – cunoaşterea se află în primul rând în oameni [17]. Alături de cunoaştere, IC mai preia în centrul activităţii sale un alt element: comportamentul oamenilor din organizaţiei [17]. Atât din propria organizaţiei, cât şi din mediul clienţilor, concurenţei şi instituţiilor statului, întrucât comportamentul acestora determină în sens pozitiv sau în sens negativ activitatea organizaţiilor în general şi modul de utilizare a informaţiilor, în special. Într-un anumit mod se poate aprecia că IC trage un semnal referitor la accentul care se pune pe utilizarea tehnologiei informatice în detrimentul rolului şi importanţei omului în gestionarea informaţiei într-o organizaţie. IC presupune un sistem de management informaţional, care are ca principale etape ciclice: stabilirea necesarului informaţional; monitorizarea pieţei de interes şi a mediilor adiacente; colectarea informaţiilor; catalogarea şi organizarea informaţiilor obţinute; procesarea informaţiilor şi producţia de intelligence; stocarea informaţiilor în baze de date; valorificarea intelligence-lui la nivelul conducerii superioare a organizaţiei; feed-back-ul beneficiarului de intelligence; identificarea mutaţiilor pe piaţă ca urmare a previziunilor exprimate sau a măsurilor luate de conducerea organizaţiei; întoarcerea la prima etapă, dacă se impune. În acelaşi timp se are în vedere implementarea unor proceduri şi structuri specifice IC şi instruirea întregului personal asupra necesităţii de informaţii şi a top managementului pentru valorificarea intelligence- ului la care are acces. IC conştientizează fiecărui angajat că informaţia este unul de bunurile cele mai valoroase ale organizaţiei, fiind atât o armă – a celor care o deţin şi ştiu să o folosească, cât şi o ţintă – a operaţiunilor de monitorizare şi colectare a informaţiilor de către concurenţă [17]. Aceste specializări, marketing, PR, IC, au elemente comune datorită faptului că au apărut şi s-au dezvoltat una din alta. Responsabilităţile fiind relativ noi în activităţile firmelor româneşti. Funcţie de cine le comentează, analizează sau le practică, se produc unele interferenţe fireşti de responsabilitate sau chiar discuţii contradictorii asupra responsabilităţii preluării unor sarcini de către aceste departamente. Acolo unde ele coexistă de sine stătătoare într-o organizaţie. Dar de cele mai multe ori, o firmă medie, are 2 – 3 oameni la marketing şi eventual unul la PR. În ceea ce priveşte înfiinţarea de departamente IC, mai e multă cale de urmat pentru firmele particulare din ţara noastră, la nivel IMM. Totuşi, firme mari, cu acţionariat integral sau parţial străin, au dezvoltat asemenea structuri specializate, chiar dacă nu cu o denumire evidentă, specialiştii fiind integraţi în alte departamente, de cele mai multe ori în cele de analiză – planificare. Cu aceste nivele dezvoltate – marketing, PR, IC şi cu sisteme informatice de tip BI şi ERP, cu sistem certificat de management integrat al calităţii, o organizaţie poate pune în practică un proces de Knowledge Management [17]. Acesta administrează procesele interne ce au legătură cu ansamblul cunoştinţelor organizaţionale despre mediul propriu companiei şi piaţa sa de interes, determinând utilizarea eficientă a informaţiilor necesare procesului decizional pe ansamblu, pentru creşterea performanţelor şi direct a profitului organizaţiei. Deci în prezent companiile româneşti, funcţie de cultura lor organizaţională, posibilităţile financiare şi necesităţile concurenţiale, au la îndemână aspectele teoretice, posibilităţile practice şi o piaţă specifică pentru resursele umane, astfel încât să-şi crească performanţele prin managementul informaţiilor. Pe piaţă, în afara companiilor de profil, mai există cel puţin două categorii de organizaţii pentru care informaţiile joacă un rol hotărâtor în activitatea acestora: firmele de consultanţă şi agenţiile de detectivi. Acestea au două determinante comune rezultate in serviciile prestate companiilor de profil pe un anumit segment economic. Pe de o parte, au mijloace specifice de obţinere a informaţiilor de interes despre un anumit subiect economic, la care se adaugă o experienţă şi metodologie proprie de analiză şi valorificare. Iar pe de altă parte, acestea acumulează în timp informaţii distincte şi de ansamblu despre o anumită piaţă, dobândind o expertiză şi experienţă pe care puţine organizaţii le pot acumula de unele singure. Nivelul şi rolul acestor actori – prestatori devine din ce în ce mai important, mai ales pentru aceia care au reacţionat în faţa fenomenului globalizării şi activează în organizaţii, asociaţii de breaslă, inclusiv pe plan internaţional. Doar câteva cuvinte despre agenţiile de detectivi particulari, în mediul economic, care împreună cu serviciile de pază şi cele de security, pe de o parte şi producătorii şi furnizorii de instrumente suport pentru investigaţia privată, pe de altă parte, formează o inedită şi interesantă categorie de prestări de servicii, cea a securităţii private. „Specializarea, calitatea serviciilor, cooperarea profesională, asocierea profesională, implementarea valorilor sistemului european de securitate privată – impunerea şi generalizarea metodelor şi tehnicilor moderne de investigare, inclusiv a celor informatice şi mai ales promovarea, susţinerea şi dezvoltarea unui management performant” [18], iată câteva din direcţiile de acţiune a acelor agenţii de detectivi care îşi impun să ofere servicii de calitate clienţilor săi din domeniul economic. Este remarcabilă preocuparea de a crea şi a asigura capabilităţi care să asigure o performanţă ridicată a activităţii agenţiilor de detectivi particulari. La nivelul unor factori reprezentativi de tip asociaţii profesionale sunt deja abordate preocupări pentru „coagularea intereselor naţionale şi europene în direcţia găsirii celor mai potrivite căi de organizare legislativă în domeniul serviciilor de securitate privată, de promovare a unor structuri active, eficiente, precum şi de standardizare a unor metode, tehnici, reguli şi bune practici adecvate satisfacerii nevoii clienţilor. Este necesară unirea eforturilor tuturor structurilor de securitate privată, indiferent de specific, pentru promovarea şi susţinerea intereselor pieţei serviciilor de securitate privată în dialogul cu autorităţile, sindicatele şi alţi actori sociali implicaţi” [18]. Mă opresc doar la aceste aspecte pentru a sublinia complexitatea situaţiei în acest domeniu relativ nou, dar important în protecţia intereselor beneficiarilor faţă de vulnerabilităţile din activitatea lor şi a ameninţărilor direcţionate de o posibilă şi probabilă concurenţă neloială.

Există o comunitate civilă de informaţii? Răspunsul meu este direct: NU. Totuşi, să identificăm acele trăsături care definesc o comunitate de informaţii în cadrul unui stat. Într-o oarecare măsură, acestea sunt:

|TRĂSĂTURA |CNI |ACTORII CIVILI |
|Legalitatea căutării, culegerii şi valorificării informaţiilor |DA |DA |
|Obiectivitatea, ca obligaţie de furnizare a informaţiilor, imparţial, echidistant şi independent de |DA |Nu întotdeauna |
|orice imixiune politică | | |
|Neutralitatea şi echidistanţa în conduita personalului |DA |Nu întotdeauna |
|Oportunitatea informării |DA |DA |
|Planificarea, anticiparea, previziunea în utilizarea resurselor informaţionale |DA |Nu toţi, unii doar la |
| | |cerere |
|Cooperare şi colaborarea |DA |Uneori |
|Existenţa unei structuri coordonatoare |DA |- |
|Structura coordonatoare elaborează documente de planificare informaţională, coordonare operativă şi |DA |- |
|cooperare | | |
|Integrarea informaţiilor furnizate de entităţile componente |DA |- |
|Responsabilitatea fiecărei entităţi pentru produsele informaţionale furnizate |DA |DA |
|Transparenţa activităţilor faţă de autoritate, conform normelor legale |DA |DA |
|Protecţia surselor şi mijloacelor |DA |DA |
|Planificarea şi evaluarea unitare a informaţiilor necesare susţinerii strategiilor şi politicilor |DA |- |
|naţionale de securitate | | |

Sunt câteva diferenţe, care fac ca actorii din mediul economic ce lucrează cu informaţiile ca resursă de profit, să nu fie constituiţi într-o comunitate de informaţii. În primul rând, esenţial, este lipsa unei structuri coordonatoare. De asemenea, nu toate criteriile se aplică în totalitate fiecărui tip de actor. Astfel structurile dintr-o organizaţie economică, cele de marketing, PR şi IC, au entitatea coordonatoare prin conducerea firmei, îşi planifică resursele şi necesarul de informaţii. Chiar dacă această comunitate nu există, între componentele Comunităţii Naţionale de Informaţii există o legătură potenţială cu fiecare dintre actorii identificaţi că lucrează cu informaţii economice. Aceasta este determinată de cadrul legal şi de necesităţile de apărare a securităţii economice şi ale securităţii naţionale. De asemenea mai sunt unele caracteristici, care aruncă unele punţi între cele două lumi. Datorită rigorilor de spaţiu, mă rezum doar la aspectul profesioniştilor în retragere din munca de informaţii. Unii dintre aceştia desfăşurându-şi o nouă activitate şi fiind asimilaţi cu experienţa lor profesională în mediul entităţilor mai sus amintite. De altfel, de multe ori războiul e folosit ca model de succes pentru alte activităţi ce presupun competitivitate. Mulţi spun că afacerea e război. Totuşi, cred că este o sintagmă cam forţată, dar aşa cum menţionau William A. COHEN, Peter F. DRUCKER şi Philip KOTLER, experienţa militară a fost de multe ori preluată în domeniul managementului. De aceea voi încheia cu un citat din Sun Tzu: Cunoaşte-ţi duşmanul şi cunoaşte-te pe tine - într-o sută de bătălii nu vei fi niciodată în pericol. Când nu îţi cunoşti duşmanul, dar te cunoşti pe tine – şansele să câştigi sau să pierzi sunt egale. Dacă eşti ignorant şi în ceea ce te priveşte şi în ce-l priveşte pe duşman – e sigur că în orice bătălie vei fi în pericol [19].

Emil HEDEŞIU

Bibliografie

[1] Legea nr. 51/1991 privind siguranţa naţională a României, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 163 din 7 august 1991;
[2] România în cifre: 2008, Breviar Statistic, Institutul Naţional de Statistică (INS), iunie 2008, http://www.insse. ro/cms/rw/resource/rom_cifre_2008_ro.pdf;
[3] Organizarea administrativ teritorială, Institutul Naţional de Statistică, http://www.insse.ro/cms/ rw/pages/statRegionale.ro.do;
[4] Cercetare statistică privind investiţiile străine directe (ISD) în România în anul 2007, BNR & INS, 7 noiembrie 2008, http://www.bnro.ro/default.htm;
[5] H.G. nr. 166/20.02.2008, privind aprobarea numărului mediu maxim de personal pe anul 2008 pentru operatorii economici din industria de apărare, care desfăşoară activităţi conform prevederilor art.10 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.95/2002 privind industria de apărare;
[6] Legea nr. 14/1992 privind organizarea şi funcţionarea Serviciului Român de Informaţii, Monitorul Oficial al României nr. 33 din 3 martie 1992;
[7] Site-ul Serviciului Român de Informaţii, componenta de securitate economică, http://www.sri.ro/categorii/ 26/securitate-economica.html
[8] Legea nr. 1/1998 privind organizarea şi funcţionarea Serviciului de Informaţii Externe, modificată prin Ordonanţa de Urgenţă nr. 98/2004 din 10 noiembrie 2004 (M. Of. Partea I, nr. 1083 din 22.10.2004), aprobată şi modificată prin Legea nr. 43/2005 din 17 martie 2005 (M. Of. Partea I, nr. 250 din 25.03.2005)
[9] Doctrina Naţională a Informaţiilor pentru Securitate, CSAT, 2004,
[10] Comunitatea Naţională de Informaţii, CSAT, 2005, http://www.presidency.ro/index.php?_RID=det&tb= date&id= 6815&_PRID=search
[11] Dicţionarul explicativ al limbii române, Dex-online, http://dexonline.ro;
[12] Lexicon de marketing, coordonator Petre MÂLCOMETE, Editura Junimea, Iaşi, 1994;
[13] Wikipedia – Enciclopedia Liberă, http://ro.wikipedia.org;
[14] Marketing de la A la Z, Philip KOTLR, Editura CODECS, Bucureşti, 2004;
[15] Cele 22 de legi imuabile ale marketingului, Al Ries şi Jack Trout, Editura Curier Marketing, Bucureşti, 2004;
[16] Totul despre Relaţiile Publice, Doug Newsom şi alţii, Editura Polirom, Iaşi, 2003;
[17] Competitivitate prin informaţie, Vasile PĂUN, Editura Paidea, Bucureşti, 2006;
[18] Managementul investigaţiilor private, Maria BUMBARU şi Gigi GIURCAN sub coordonarea prof.uni. dr. Pavel ABRAHAM, Editura Concordia, Arad, 2007;
[19] Înţelepciunea generalilor – Managementul strategic al Afacerilor, William A. COHEN, PH. D. Major General, USAFR, Editura ANTET XX PRESS, 2001.