Aristotel (Greacă: Αριστοτέλης) (n. 384 î.Hr. - d. 7 martie 322 î.Hr.) a fost unul din cei mai importanţi filosofi ai Greciei Antice, clasic al filosofiei universale, spirit enciclopedic, fondator al şcolii peripatetice. Deşi Platon a pus bazele filosofiei, Aristotel este cel care a tras concluziile necesare din filosofia acestuia şi a dezvoltat-o, putîndu-se cu siguranţă afirma că Aristotel este întemeietorul ştiinţei politice ca ştiinţă de sine stătătoare. A întemeiat şi sistematizat domenii filosofice ca Metafizica, Logica formală, Retorica, Etica

Aristotel s-a născut la Stagira, motiv pentru care i se mai spune Stagiritul. Tatăl său, Nicomah, a fost medicul regelui Macedoniei, Midas al II-lea, tatăl lui Filip al II-lea şi bunicul lui Alexandru Macedon. Mama sa, pe nume Phaestis, provenea din familie aristocratică.

A înfiinţat propria lui şcoală – Liceul (Lykeion sau şcoala peripatetică), şcoală ce va rivaliza cu Academia lui Platon. Va preda aici timp de treisprezece ani şi îşi va continua neobosit cercetările. În 323 î. Hr., odată cu moartea lui Alexandru, la Atena a răbufnit vechea duşmănie faţă de macedoneni. Aristotel s-a refugiat la Chalkis, în insula Eubeea, unde a murit un an mai târziu. La conducerea şcolii îi succede Theofrast, cel mai important discipol al său.

Vastul sistem filosofic şi ştiinţific conceput de Aristotel, uimitor prin diversitate (logică, teologie, politică, estetică, fizică, astronomie, zoologie etc.) şi profunzime, a stat la baza gândirii medievale creştine şi islamice şi a fost axul culturii Occidentului până la sfârşitul secolului al XVII-lea. Din cele peste 150 de lucrări care îi sunt atribuite, s-au pastrat 47.

Ca şi magistrul său, Aristotel a scris foarte mult, iar scrierile sale au ca şi autorul o istorie interesantă. Ele au fost redescoperite treptat, dintre care Poetica abia în perioada Renaşterii, deci unele dintre ele pot rămîne necunoscute şi pînă în present.
Politica (Greacă: Πολιτικα) este o lucrare de filozofie politică a lui Aristotel. Este a doua jumătate a unui tratat, prima fiind Etica.
Cele opt cărţi ale Politicii, despre care nu se ştie dacă n-au fost redactate în momente diferite ale vieţii lui Aristotel, tratează în general comunitatea politică şi instituţiile sale. Aristotel se interesează de politică în calitate de naturalist, observator care descrie, compară şi clasifică cetăţile pe care le cunoaşte identificând trăsăturile care le sunt comune.
Aristotel este de parere ca intrucât Binele suprem se află dincolo de bunurile particulare, omul trebuie să se mulţumească cu obţinerea a ce e mai bine posibil şi să nu pornească în căutarea unui absolut iluzoriu. Fericirea rezidă, în ultimă instanţă, în activitate. Politica, prima dintre ştiinţe în concepţia lui Aristotel, studiază omul ca zoon politikon (animal social [1] [2] - politikon provine de la cuv. polis, "cetate" în limba greacă). Omul este destinat prin natura sa nu numai pentru a trăi o existenţă biologică, ci şi pentru bine şi pentru fericire. Fericirea presupune o independenţă maximă faţă de constrângerile materiale pe care individul este incapabil să o obţină singur şi care nu este pe deplin realizată decât în comunitatea politică.
Statul este o instituţie naturală, bazată pe comunitatea unor fiinţe cu limbaj articulat(limbajul este pentru Aristotel axul moralităţii, prin limbaj omul are acces la raţiune şi noţiunile de bine şi rău). Pornind de la teoria organicistă, aşa cum corpul este anterior organelor, tot aşa şi statul este anterior familiei şi prin urmare omului, şi argumentează că individul nu-şi este suficient sieşi, deci nu poate exista fără stat, în timp ce statul poate subzista fără un individ.Comunitatea politica, cetatea, cum o numeste Aristotel este “cea mai eminenta dintre toate si care le contine si pe toate celelalte”, deoarece ea nu are, prin existenta sa un scop anume sau un scop care sa poata servi in calitate de mijloc de raport cu un alt obiectiv. Ratiunea existentei cetatii este scopul ultim uman, fericirea in conceptia aristotelica. Rolul cetăţii este de a realiza fericirea comună a cetăţenilor. Funcţia principală a cetăţii constă în înflorirea morală acetăţeanului, de aceea Aristotel consacră o mare parte a lucrării problemelor de educaţie..

OMUL din carte!!

Politika lui Aristotel realizează o adevărată microsociologie a raporturilor de conducere, dovedind o subtilă surprindere a fenomenelor specifice statului sclavagist al cărui contemporan era.