Free Essay

Iluminism

In: Other Topics

Submitted By adiiii
Words 1182
Pages 5
Iluminismul

Iluminismul numit și Epoca Luminilor sau Epoca Rațiunii este o mișcare ideologică și culturală, antifeudală, desfășurată în perioada pregătirii și înfăptuirii revoluțiilor din sec. XVII-XIX în țările Europei, ale Americii de Nord și ale Americii de Sud și având drept scop crearea unei societăți „raționale”, prin răspândirea culturii, a „luminilor” în mase (cf. Carp Maxim). Iluminismul este o replică la adresa barocului, în încercarea de a înlătura dogmele religioase și de a propaga luminarea maselor pe baza experienței proprii.

Caracteristici generale Iluminismul a pretins eliberarea ființei umane de sub tutela sa autoindusă. „Tutela este incapacitatea ființei umane de a-și folosi abilitățile cognitive în lipsa instrucțiunilor de la o altă persoană. Această tutelă este auto-indusă atunci când cauza sa nu rezidă în absența rațiunii, ci în absența hotărârii și a curajului de a lua hotărâri fără instrucțiuni de la o altă persoană”. Sapere aude! („Aveți curajul de a vă folosi propriul simț al rațiunii!”) – acesta este motto-ul Iluminismului (Immanuel Kant).

O abordare rațională și științifică a aspectelor religioase (conform vechii teorii și divergențe pe tema adevărului dublu), a problemelor de ordin social, politic și economic a promovat o viziune seculară asupra lumii și o orientare generală către progres și perfecționare. Principalii promotori ai acestor concepte au fost filosofii, care au popularizat și promulgat ideile noi pentru publicul larg. Acești „profeți” ai Iluminismului aveau o serie de atitudini de bază comune. Având o credință în rațiune care era de nezdruncinat, au căutat să descopere principii valabil universale care să guverneze umanitatea, natura și societatea, și să acționeze în baza acestora. Au atacat în diverse feluri autoritatea de ordin religios și științific, dogmatismul, intoleranța, cenzura, precum și constrângerile economice și sociale. Considerau că statul este instrumentul adecvat și rațional al progresului.

„Enciclopedia” lui Denis Diderot reprezintă chintesența spiritului Iluminismului, sau al Epocii Rațiunii, după cum i s-a mai spus. Având centrul la Paris, mișcarea a dobândit un caracter internațional prin faptul că s-a răspândit în saloane cosmopolite. Cei mai reprezentativi promotori ai Iluminismului s-au aflat în Franța: baronul de Montesquieu, Voltaireși contele de Buffon, baronul Turgot și alți fiziocrați, Jean-Jacques Rousseau, care a avut o influență foarte mare asupra romantismului.

În Anglia, cafenelele și presa în curs de înflorire au stimulat critica politică și socială, precum comentariile urbane ale lui Joseph Addison și Sir Richard Steele. Jonathan Swift și Alexander Pope au fost satiriști conservatori cu o mare influență. Teoriile lansate de Locke cu privire la învățarea prin percepția senzorială au fost dezvoltate în continuare de către David Hume.

În Germania, universitățile au devenit centre ale Iluminismului (Aufklärung). G. E. Lessing a lansat o religie naturală a moralității, iar Johann Gottfried von Herder a elaborat o filosofie a naționalismului cultural care se baza pe înrudirea culturală, de sânge și de limbă. Importanța primordială a individului, decurgând din incapacitatea omului de a-și folosi abilitățile cognitive în lipsa instrucțiunilor unei alte persoane, a format baza eticii lui Immanuel Kant. Printre reprezentanții italieni ai epocii, se numără Cesare Beccaria, Francesco Mario Pagano și Giambattista Vico. Țarul Petru I al Rusiei a anticipat curentul, iar împăratul Iosif al II-lea a fost prototipul despotului iluminat. Alții de acest gen au fost Frederic al II-lea al Prusiei, Ecaterina a II-a a Rusiei și Carol al III-lea al Spaniei. Promotorii Iluminismului au fost adesea considerați răspunzători de Revoluția franceză. Cu siguranță, epoca Iluminismului poate fi văzută drept o linie majoră de demarcație pentru apariția lumii moderne.

Caracteristici literare

Curent ideologic și cultural: promovarea raționalismului, caracter laic, antireligios, anticlerical, combaterea fanatismului și a dogmelor, răspândirea culturii în popor, literatura preocupată de problemele sociale și morale;

Teme și motive: «monarhul luminat», «contractul social», emanciparea poporului prin cultură; Genuri și specii: liric, epic (povestire, nuvelă, roman), dramatic (tragedie, comedie);

Opere reprezentative:

1. Pierre Beaumarchais – „Bărbierul din Sevilia” (1775);

2. Daniel Defoe – „Robinson Crusoe” (1719);

3. Henry Fielding – „Tom Jones” (1749);

4. Carlo Goldoni – „Gondolierul” (1753);

5. Louis de Montesquieu – „Scrisori Persane” (1721);

6. Jean-Jacques Rousseau – „Noua Eloiză” (1761);

7. Jonathan Swift – „Călătoriile lui Gulliver” (1726);

8. François Voltaire – „Candid” (1759).

Iluminismul românesc

luminismul românesc se identifică în mare măsură cu Școala Ardeleană și cu reverberațiile ei transcarpatine. Acest iluminism a stat în serviciul idealului național, la a cărui fundamentare a contribuit hotărâtor, prin demersul la istorie, la istoria limbii și a poporului. Iluminismul românesc va recurge, la rândul său, la argumentele istorice în favoarea unor revendicări politice.

Școala Ardeleană a pus în mișcare un amplu proces de afirmare națională și culturală a românilor din Transilvania în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea și la începutul secolului al XIX-lea. Cărturarii acestui curent au adus argumente științifice pentru afirmarea drepturilor românilor din Transilvania. Activitatea lor științifică s-a manifestat pe mai multe planuri: istoric, lingvistic, filosofic, literar.

Învățământul a contribuit și el la răspândirea ideilor iluministe. Academiile domnești, întemeiate în Țara Românească între 1678-1688, în Moldova la 1707, au reprezentat într-adevar un însemnat focar de cultură al Răsăritului ortodox. O altă formă de manifestare a spiritului iluminist a fost interesul pentru tipărirea de cărți. Între 1700 și 1800, s-au tipărit de către români 799 de cărți dintre care 617 în românește, iar 182 în grecește, latinește, slavă, etc. Procentul de carte laică a crescut necontenit, în dauna subiectelor religioase.

Curentul a modificat doctrinele politice şi gândirea tradiţională despre poziţia omului în univers, dar „viaţa culturală şi intelectuală românească a avut o dinamică proprie” prin se care se conturează o direcţie specifică a iluminismului european in principate. Întâlnirea cu Europa Occidentală le-a dat posibilitatea să-şi dea seama de contrastul izbitor între modul său de viaţă şi existenţa lor înapoiată. O caracteristică a iluminismului românesc a fost preocuparea pentru problemele specifice ale societăţii. Astfel, ideile sale erau un mijloc de a atinge scopuri practice pentru boieri şi clerul înalt. Ideile de dragul ideilor nu reprezentau o atracţie întrucât ţările române se confruntau cu permanenta ameninţare a dominaţiei politice şi culturale străine, a cărei înlăturare a acaparat toate energiile.

Printre trăsăturile distinctive ale iluminismului românesc putem enumera: lipsa anticlericalismului, pentru că Biserica avea un rol primordial în viaţa publică şi asigura servicii sociale indispensabile; laicizarea treptată a culturii simultană unei mişcări de renaştere spirituală sub oblăduirea lui Paisie Velicicovschi, totuşi Biserica cedează rolul de conducere intelectuală; prezenţa religiei în scrierile laice, dar mai mult ca o formalitate, deoarece se milita pentru primatul raţiunii şi antropocentrism.

Intelectualii români s-au implicat într-un „proces de autocunoaştere, care le-a dat o mai înaltă conştiinţă naţională şi o nevoie nestăpânită de a-şi defini locul în Europa”. Ei examinează sistemul de valori pe care se întemeiau societatea si politica, atacând chiar stâlpii.

Ideile iluministe sunt artistic sintetizate în Ţiganiada lui Deleanu, epopee eroi-comico-satirica, în care poetul explorează diversele conflicte generate de mentalitățile unei colectivităţi umane incompatibile cu organizarea socială, refractare sacrificiului pentru o cauză îndepărtată. După modelul clasic francez, Budai-Deleanu satirizează societatea feudală cu toate instituţiile şi defectele ei morale, fixând trăsăturile umane într-o viziune caricaturizantă, şi demonstrează totodată virtuţile poetice ale limbii române.

Similar Documents

Free Essay

Ndjwnfc

...I. “REVOLUŢIA GLORIOASĂ” 1. ORIGINILE REVOLUŢIEI ENGLEZE Anglia secolului XVI cunoscuse o rapidă dezvoltare industrială bazată pe meşteşuguri, comerţ, minerit şi transporturi, concomitent cu apariţia fermei de tip capitalist bazat pe fenomenul „împrejmuirilor”. In 1603, la moartea Elisabetei I, tronul englez a revenit regelu Scoţiei, Iacob I Stuart. Ocuparea tronului de către Stuarţi aducea modificări importante în Anglia, unde Tudorii guvernaseră ca monarhi absoluţi, graţie abilităţii şi personalităţii lor. Stuarţii urmăreau instaurarea unui absolutism de drept, ceea ce contravenea realităţilor politice din Anglia, unde Parlamentul - format din Camera Comunelor şi Camera Lorzilor - împărţea puterea cu monarhia. Atât Iacob I, cât şi fiul său, Carol I (1625-1649), au încercat să guverneze fără a convoca Parlamentul, cu ajutorul Consiliului Privat, pe ai cărui membri îi numeau sau revocau după bunul lor plac. Ei legiferau prin proclamaţii regale şi exercitau puterea juridică prin Camera înstelată şi Curtea înaltei Comisiuni. Stuarţii agreau catolicismul într-o ţară anglicană, unde se dezvoltase mişcarea numită puritanism, care urmărea înlăturarea oricărei rămăşiţe a catolicismului.Apar contradicţii între absolutismul monarhic al regilor din familia Stuart(Iacob I şi Carol I), susţinut de vechea aristocraţie şi regimul parlamentar susţinut de Londra, burghezie şi noua nobilime. În plan religios biserica anglicană se confruntă cu curentele radicale protestante ce solicită......

Words: 51192 - Pages: 205